Energie electrică

Victor Parlicov: Facturile sunt mari din motiv că se irosește foarte multă energie

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, susține că în țara noastră se consumă energie în exces, ceea ce și generează cifre exagerate în facturi.

Foarte mult s-a vorbit despre prețuri la energie, taotă lumea a fost bulversată de situația pe piețele internaționale și care ne-a afectat și pe noi, dar vreau să atrag atenția supra unui lucru despre care s-a vorbit și la care, mai cu seamă, s-a lucrat și s-a făcut cu mult mai puțin. Și anume: eficiența energetică. Noi, oricare ar fi costurile la energie la nivel mondial, avem o situație tristă – facturile foarte mari. Însă facturile noastre sunt mari nu atât sau nu doar din cauza prețurilor de pe piețele internaționale, cât din cauza faptului că irosim foarte multă energie”, spune Victor Parlicov.

Acesta a mai specificat că peste 50% din toată energia consumată la nivel țară o constituie energia folosită pentru întreținerea clădirilor, un indicator dublu față de consumul țărilor Uniunii Europene.

În mediu, pentru a întreține un metru pătrat de clădiri în Republica Moldova se scheltuie cam de două ori mai multă energie decât în țările UE, ceea ce înseamnă că, dacă am fi adus clădirile noastre la performanța energetică medie actuală a Uniunii Europene, deja am fi putut reduce facturile de două ori cu prețurile actuale la energie”, afirmă ministrul.

Demnitarul susține că este necesar ca autoritățile să se focusese pe reducerea facturilor prin reducerea consumului de energie, pentru a îmbunătăți performanța energetică, eficiența energetică. În acest sens, Victor Parlicov a anunțat că Guvernul a probat crearea Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED).

Această instituție va gestiona Fondul pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial, dar și o serie de registre publice privind statisticile în domeniul eficienței energetice și energiei regenerabile, precum și a entităților profesionale active în domeniu.  Totodată, CNED va gestiona și programe de înlocuire a electrocasnicelor vechi cu altele noi, eficiente energetic.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA