sursa:presedinte.md

Totalurile campaniei de împădurire: 24 de milioane de puieți au fost plantați

În acest an, au fost plantate și reabilitate peste 7 mii de hectare de teren, cu 24 de milioane de puieți. Acesta este un rezultat dublu față de ultimii trei ani, când s-a reușit plantarea a circa 3600 de hectare într-un an. Informația a fost prezentată de Președinție, care a făcut totalurile programului național de împădurire.

„M-am bucurat să văd copii, părinți și bunici, în total aproape 12 mii de oameni, care au dat o mână de ajutor la transformarea Moldovei într-o țară mai verde și mai curată. Pentru a avea un mediu mai sănătos, apă curată în fântâni și râuri, și un sol fertil trebuie să creștem suprafața de păduri în continuare, cu cel puțin 145 de mii de hectare în următorul deceniu”, a punctat președinta Maia Sandu.

La finalul sezonului de împădurire, șefa statului a avut o întâlnire cu mai mulți silvicultori unde le-a mulțumit pentru tot efortul depus în cadrul Programului național de împădurire. La fel, șefa statului și-a exprimat recunoștința față de voluntarii care au participat la campania de împădurire.

„Am demonstrat, încă o dată, că ne putem mobiliza și face lucruri frumoase care să servească întreaga comunitate. Vă îndemn, în continuare, să participăm cu toții la acțiunile de înverzire”, a îndemnat  Maia Sandu.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA