Tentativă de introducere în Moldova a unui microbuz furat. Șoferul a refuzat să dea explicații

Un bărbat de 40 de ani, cu dublă cetățenie (MDA/ROU) a fost documentat la intrarea în Republica Moldova, în PTF Cahul. În cadrul controlului de frontieră, s-a stabilit că  microbuzul de model Mercedes Sprinter, la volanul căruia se afla acesta, era furat din Italia.

Într-un comunicat emis de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, se menționează că, la solicitarea polițiștilor de frontieră, șoferul a prezentat actele de călătorie și cele pentru vehicul.

Bănuielile oamenilor legii au fost generate de discrepanțele cu privire la corectitudinea numărului de șasiu ștanțat.

Numărul plăcuțelor de înmatriculare nu coincide cu cel al șasiului ștanțat în locul prevăzut conform construcției tehnice, iar sticherele adiționale prezintă indici de substituire. Ba mai mult, din cercetările ulterioare s-a aflat că bărbatul ar fi sustras autovehiculul la Parma, Italia, în data de 18 decembrie 2023, și din acel moment a fost monitorizat de către proprietar prin aplicația GPS, instalată la bordul microbuzului”, precizează IGPF.

Valoarea mijlocului de transport ar fi de circa 20 mii euro .

Șoferul nu a oferit detalii cu privire la vehicul. Până la elucidarea circumstanțelor pe caz, microbuzul a fost indisponibilizat pe teritoriul SPF Cahul.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA