Președintele american Donald Trump face aluzii că Ucraina ar avea de făcut cedări teritoriale Rusiei în ajunul negocierilor trilaterale de pace de la Abu Dhabi. Într-un interviu televizat, liderul de la Casa Albă a fost întrebat dacă Ucraina va rămâne o țară liberă și independentă după încheierea războiului. Trump a răspuns că, cel mai probabil, da, însă Ucraina va avea o configurație teritorială puțin diferită.
”- Vă așteptați ca totul să se încheie astfel încât Ucraina să rămână liberă și independentă ?
– Cred că totul se va termina. Cred că Ucraina va avea, în cele din urmă, o formă puțin diferită.”, a spus președintele american Donald Trump.
Trump nu a explicat ce a vrut să spună prin formularea „Ucraina va avea o formă diferită”, iar Kievul nu a comentat deocamdată declarațiile. Amintim însă că poziția oficială a Ucrainei este că nu recunoaște și nu va recunoaște niciodată teritoriile ocupate de Rusia. În schimb, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că întrebările despre ce înseamnă o Ucraină cu o „formă diferită” ar trebui adresate președintelui american. Peskov a adăugat însă că, din punct de vedere geografic, Ucraina este deja o altă țară. Declarațiile lui Trump vin chiar înainte de negocierile de două zile dintre Kiev și Moscova de la Abu Dhabi, care vor avea loc cu medierea Statelor Unite. Acestea vor fi primele discuții de pace în acest format după o pauză de peste jumătate de an. Negocierile au fost întrerupte după izbucnirea războiului dintre Statele Unite și Iran. Echipa de negociatori ucraineni va fi condusă de șeful Serviciului de Informații Externe, Rustem Umerov. Delegația rusă va fi condusă de consilierul președintelui Vladimir Putin, Vladimir Medinski. Potrivit mai multor declarații oficiale, discuțiile se vor axa pe modul cum va arăta viitorul sistem de securitate european după încheierea războiului.



