Uniunea Europeană a transferat Ucrainei o nouă tranșă de 4,36 miliarde de euro din împrumutul de 90 de miliarde de euro

Comisia Europeană a plătit Ucrainei 4,36 miliarde de euro din împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat de Uniunea Europeană pentru perioada 2026–2027. Banii vor ajuta Kievul să își acopere necesitățile de finanțare și să mențină funcționarea serviciilor publice, transmite Agerpres.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reafirmat sprijinul pentru Ucraina, care se pregătește să intre în a cincea iarnă de la începutul invaziei ruse la scară largă.

„Eforturile de a ajunge la o pace justă și durabilă pentru Ucraina continuă, la fel și sprijinul nezdruncinat al Uniunii Europene”, a declarat aceasta.

Din împrumutul total de 90 de miliarde de euro, 45 de miliarde sunt prevăzute pentru anul 2027. Potrivit sursei citate, suma nu va acoperi toate necesitățile Ucrainei, iar europenii caută noi posibilități de sprijin.

Ungaria, Cehia și Slovacia au negociat să nu contribuie la costurile acestui împrumut.

În total, Uniunea Europeană și statele membre au mobilizat până acum 231,5 miliarde de euro pentru Ucraina. Sprijinul include finanțare bugetară, ajutor militar și umanitar, asistență pentru refugiați și venituri provenite din activele rusești înghețate.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA