Un străin căutat prin Interpol a fost reținutul la punctul de trecere a frontierei Otaci. Acesta era căutat pentru săvârșirea infracțiunilor de escrocherie pe teritoriul Republicii Tatarstan.
Potrivit funcționarilor vamali, bărbatul are 41 de ani și este originar din Ucraina. În după-amiaza zilei de 11 decembrie, pe sensul de intrare în Republica Moldova, polițiștii de frontieră au depistat străinul de 41 de ani. Din cercetările preliminare, a fost stabilit că bărbatul este anunțat în căutare, prin baza de date Interpol.
Bărbatul a fost reținut și plasat în izolatorul de detenție preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Edineț. În continuare, polițiștii de frontieră vor asigura transferul acestuia la Chișinău pentru continuarea investigațiilor și luarea măsurilor legale ce se impun.