Teze la comandă, cu până la 10 mii de lei. Ce spun studenții despre cumpărarea lucrărilor

Amenzi de până la 125 de mii de lei sau chiar trei ani de închisoare. Sunt sancțiunile propuse pentru persoanele care scriu și vând teze de licență, masterat sau doctorat la comandă. Inițiativa legislativă de modificare a Codului penal vine din partea Ministerului Educației și Cercetării. Ministrul Dan Perciun spune că fenomenul afectează imaginea instituțiilor de învățământ din țară și poate avea consecințe asupra mai multor domenii de activitate. Echipa noastră a verificat mai multe site-uri cu anunțuri despre realizarea tezelor la comandă. În reportajul care urmează, vedeți cât de simplu a fost să comandăm o astfel de lucrare.

Reporterul nostru s-a prezentat drept un student care are nevoie de o teză de masterat la comandă. Reprezentantul uneia dintre companiile contactate ne-a spus că realizarea lucrării durează aproximativ o lună, iar prețul ajunge la 10 mii de lei.

”— Clientă: Dar îmi puteți da un preț aproximativ, dacă vă spun acum tema?

— Operator: Masteratul la noi e de la 9 000 până la 10 000 de lei.

— Clientă: OK. Și cât timp se face?

— Operator: O lună.

— Clientă: O lună, bine.

— Operator: Da, dacă sunteți de acord, trimiteți un mesaj pe WhatsApp sau pe Viber la acest număr și discutăm acolo”.

Alt prestator de astfel de servicii ne-a garantat că teza va fi sută la sută originală. Totodată, acesta ne-a îndemnat să ne grăbim dacă vrem să beneficiem de un preț mai mic.

”La ora actuală, indiferent de subiect, prețul e de 450 de euro, dar prețul e valabil până la sfârșitul lunii noiembrie. Din decembrie, deja în perioada sesiunilor de iarnă, s-ar putea prețul să crească la 500 de euro, cel puțin așa a fost anul trecut. 

Operator: Lucrăm fără plată în avans. Plătiți la final, la Chișinău, în momentul în care teza este gata. Veniți la fața locului, o prezint, o dau tipărită și în format electronic, o citiți, o verificați, o analizați, după care achitați”.

 Studenții cu care am discutat spun că nu au apelat și nici nu ar apela la astfel de servicii. Totuși, recunosc că știu asemenea cazuri.

”Cineva dorește și își face cu propriile puteri, dar cineva… nu e egal”.

”Au fost momente când venea vorba în clasă despre achiziționarea acestor produse și era foarte mult răspândit. De la un om ajungea la altul și din acest motiv, s-a ajuns și la mine și e foarte rău, le-am spus și colegilor că nu e normal și mai mult prin grupuri se extinde, de la o clasă la alta și așa se extinde în toată universitatea”.

”Este o fraudă, efectiv îți falsifici cunoștințele. Consider că exmatricularea și pentru o lecție mai bună să primească și o amendă mai costisitoare”.

La rândul lor, unele cadre didactice universitare spun că au depistat situații în care teza nu era scrisă de student. Pentru a combate fenomenul, profesorii consideră că este nevoie de o monitorizare mai atentă din partea conducătorului de teză.

”Conducătorul științific își dă foarte bine seama când absolventul, când licențiatul sau masterandul nu cunoaște bine tema. Mai avem încă o etapă de susținere prealabilă a tezelor, la care iarăși este o comisie alta decât cea de la susținerea finală, care adresează întrebări și astfel ar putea ca să identifice dacă lucrarea este realizată de către student sau a fost copiată, plagiată, realizată de către o persoană sau alta„, Mariana Toacă, șefa departamentului de studii din cadrul USM, doctor, conferențiar universitar.

Cadrele didactice avertizează că fenomenul afectează credibilitatea instituțiilor de învățământ și pune sub semnul întrebării competențele viitorilor specialiști.

”Ne punem mari speranțe că aceste inițiative legislative care urmează a fi discutate și sperăm aprobate în Parlamentul Republicii Moldova va contribui mai mult la sporirea imaginii și credibilității diplomelor fie că vorbim despre diplome de licență, de master, diplome de doctorat obținute de beneficiarii actului educațional„, Victoria Bulicanu, decană a facultății de jurnalism la USM, doctor, conferențiar universitar.

Ministrul Educației, Dan Perciun, avertizează că obținerea diplomelor fără cunoștințele necesare poate avea consecințe grave.

”Vă puteți imagina un inginer cu o diplomă falsă, un medic care nu a susținut examenele dar ajunge în sala de operație. Un cadru didactic care vine în fiecare zi în fața elevilor dar nu are o diplomă obținută pe merit. Pentru a combate acest fenomen, Ministerul Educației și Cercetării a discutat în Parlamentul Republicii Moldova o inițiativă legislativă care va încrimina cumpărarea și vânzarea diplomelor de licență”, Dan Perciun, ministrul Educației.

În ultimul an academic, toate tezele de licență și de masterat au fost verificate prin noul sistem antiplagiat. Potrivit ministrului Educației, atunci au fost anulate 20 de lucrări.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA