Exporturile Republicii Moldova sunt în scădere, în timp ce importurile și deficitul balanței comerciale sunt în creștere. Acestea sunt concluziile prezentate luni de Biroul Național de Statistică. Potrivit BNS, în august 2026, Republica Moldova a exportat mărfuri în valoare de 268,5 milioane de euro, cu aproximativ 6% mai puțin decât în august 2025. În schimb, importurile au crescut cu 7% și au depășit 817 milioane de euro. Astfel, valoarea mărfurilor importate a depășit-o pe cea a exporturilor cu aproximativ 550 de milioane de euro.
Economistul Marin Gospodarenco explică faptul că problema nu constă în volumul mare al consumului și al importurilor, ci în capacitatea redusă de producție a țării și în prețurile mici la care sunt vândute produsele moldovenești.
,,Prima vulnerabilitatea este structura exportului – aproape jumătate din ce vindem afară sunt cereale, floarea soarelui, fructe și ulei, adică produse agricole cu prelucrare minimă. Când recolta e bună și prețurile mai sânt sus – exportul crește, când una dintre ele scade – exportul scade. Practic depindem de vremea și bursele internaționale. A doua vulnerabilitate este indurstria de prelucrare, în special cea de componente auto. Aceasta lurcează pentru fabricele europene. Când comenzile deacolo scad efectul se vede imediat la noi”, a relatat Marin Gospodarenco, expert economic.
Totodată, aproximativ 75% din veniturile obținute de Republica Moldova din exporturi în primele opt luni ale acestui an au fost cheltuite pentru achitarea resurselor energetice, inclusiv a gazelor naturale, a energiei electrice și a carburanților, a adăugat Gospodarenco.
Structura importurilor și exporturilor, precum și creșterea deficitului balanței comerciale, nu reprezintă doar cifre, ci o problemă care ne afectează pe toți. În fiecare an, țara noastră investește miliarde de dolari în economiile altor state, în loc să investească în propria economie, susține economistul Viorel Gîrbu.
,,Banii pleacă din RM. Noi vreo 7 mlrd de dolari anual finanțăm exteriorul. Alte economii. Asta- s bani care ratați, locuri de muncă ratate, investiții ratate în economia națională. Asta e pierdere pentru economie. Anual e vreo 7 mlrd deja de dolari pierdem pe aceasta dimensiune”, a menționat expertul economic Viorel Gîrbu.
În perioada ianuarie–august a acestui an, deficitul balanței comerciale a Republicii Moldova, adică diferența dintre valoarea importurilor și cea a exporturilor, a depășit 4 miliarde 420 de milioane de euro.



