Zelenski cere NATO rachete interceptoare și muniție pentru consolidarea apărării aeriene a Ucrainei

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cere sprijin suplimentar din partea NATO pentru consolidarea apărării aeriene a Ucrainei. La Bruxelles, acesta i-a solicitat secretarului general al Alianței, Mark Rutte, rachete interceptoare și muniție pentru avioanele F-16. Liderul de la Kiev a avertizat că atacurile rusești cu rachete greu de interceptat se intensifică, iar dronele Shahed sunt aproape permanent în spațiul aerian al țării. Zelenski a ajuns joi seară în capitala Belgiei, unde participă la summitul Consiliului European și are întrevederi cu mai mulți lideri europeni.

 

Summitul Consiliului European are loc în perioada 15–16 octombrie. În prima zi la Bruxelles, liderul de la Kiev a discutat și cu președintele francez, Emmanuel Macron, cu premierii Poloniei și Danemarcei, precum și cu regele Belgiei. Întâlnirile cu liderii europeni vin într-un moment dificil pentru armata ucraineană. Potrivit presei internaționale, Ucraina ar fi rămas fără rachete interceptoare pentru sistemele Patriot, fabricate în SUA, care sunt printre puținele arme defensive capabile să doboare rachete balistice. Situația este agravată și de faptul că, în ultimele zile, președintele american Donald Trump ar fi restricționat furnizarea de informații secrete necesare pentru interceptarea rachetelor rusești, iar Elon Musk ar fi limitat accesul dronelor interceptoare ucrainene la internetul Starlink

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA