Autoritățile vor căuta, în perioada următoare, contracte pe termen lung pentru importul gazelor naturale. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care nu a precizat însă cu cine vor fi purtate negocierile și nici în ce format. Potrivit lui, scopul este identificarea unor surse mai ieftine pentru aprovizionarea Republicii Moldova. Pe de altă parte, fracțiunea Partidului Socialiștilor cere lichidarea ANRE și a Energocom, iar fracțiunea „Partidul Nostru” solicită audierea în Parlament a directorului Energocom. Ambele propuneri au fost respinse în cadrul ședinței de vineri a Parlamentului.
O să aibă loc câteva întâlniri importante în timpul foarte apropiat. Deplasări, întrevederi în care o să fie discutate și aspecte legate de contracte mai predictibile. Acuma – cât de long-term e greu de spus, pentru că vedeți voladilitatea pe piețe atât de mare.
Fracțiunea Partidului Socialiștilor a propus în Parlament lichidarea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și a Energocom. Inițiativa a fost respinsă. Liderul socialiștilor, Igor Dodon, susține că Energocom nu își îndeplinește atribuțiile, în special în ceea ce privește identificarea celor mai ieftine surse de energie și diversificarea importurilor.
”Pentru ce ne trebuie Energocom-ul ăsta? Evident că în situația asta sau liberalizăm total, revenim la licența, dăm și la Moldovagaz, lasă Moldovagaz să concureze cu Energocom – cine procură mai ieftin, la acela am cumpărat gazul. Așa ar fi corect. În ceea ce ține ANRE este un regulator care de-fapt se întreține din banii noștrii. Iau un procent de la fiecare de vânzări de motorina, benzină, gaz, energia electrică. Băi, pentru ce nouă încă un intermediar între furnizor și consumatorul final?”, a spus Igor Dodon, președintele fracțiunii PSRM.
Fracțiunea „Partidul Nostru” consideră însă că desființarea Energocom nu este o soluție. Deputatul Alexandru Berlinschi susține, în schimb, că directorul companiei, Eugen Buzatu, nu își îndeplinește corespunzător atribuțiile. Fracțiunea a cerut audierea acestuia în Parlament, însă propunerea a fost respinsă.
”Este necesar de intervenit asupra celor salarii grase care le primesc reprezentanții respectivi, asta-i unu. Și doi – cei care nu-și fac treaba, urmează să plece. Mai mult decât atât noi am solicitat audierea domnului Buzatu, pentru că-i vedem foarte curajos când merge pe la emisiuni radio și după ce termine emisiunea se lansează cu acuzații în adresa unei doamne, să-l vedem tot atât de curajos aici în plenul parlamentului și tot atât de curajos la procurarea gazelor naturale.”, a declarat deputatul Alexandru Berlinschi.
Demisia lui Eugen Buzatu este cerută și de liderul fracțiunii „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc.
”Acțiunile domnului Buzatu a prăbușit și prăbușesc în continuare economia națională și bugetele fiecărei familiei. Buzatu trebuie să fie suspendat, și asta am așteptat ca acțiuni din partea guvernării, responsabil. Au demonstrat încă odată că tot ce a făcut Buzatu, ministerul energeticei, tot ce au făcut cei care trebuia să asigure moldovenii cu gaze la prețuri accesibile, astăzi sunt acoperiți politic de câtre Igor Grosu.”, a spus liderul fracțiunii „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc.
De cealaltă parte, Igor Grosu respinge acuzațiile opoziției și afirmă că parlamentarii încearcă să obțină capital politic pe fondul crizei energetice internaționale.
Pe 28 septembrie, ANRE a aprobat noile tarife pentru gazele naturale și energia termică. De la 1 octombrie, consumatorii casnici achită 26 de lei și 14 bani pentru un metru cub de gaze, cu 5 lei și 84 de bani mai mult decât tariful precedent. Tariful pentru energia termică furnizată de Termoelectrica a crescut cu 1.257 de lei, până la 3.277 de lei pentru o gigacalorie, iar clienții CET-Nord achită 3.374 de lei, cu 1.173 de lei mai mult.


