Arcul de Triumf din Chișinău, un monument de arhitectură de importanță națională, va fi renovat după mai bine de 50 de ani de la ultima restaurare. În acest sens, autoritățile vor aloca cinci milioane de lei pentru a pregăti documentele tehnice necesare și studiul de fezabilitate. Anunțul a fost făcut de ministrul Culturii, Dan Suruceanu, care a precizat că în primăvara anului 2027 ar urma deja să fie organizat concursul pentru selectarea antreprenorului care va fi responsabil de lucrări. Între timp, în cadrul ședinței de marți, Cabinetul de miniștri a decis ca Arcul de Triumf și terenul aferent să fie incluse în lista bunurilor imobile proprietate publică a statului.
Arcul de Triumf din Chișinău a fost construit în anii 1840–1841. În interiorul arcului se află un clopot gigant cu greutatea de 6,4 tone. Conform unei plăcuțe de pe monument, acesta a fost ultima dată restaurat în anul 1973. De atunci însă, starea monumentului s-a înrăutățit considerabil. Structura de rezistență a coloanelor este deteriorată, iar blocurile de calcar au început să se macine și să se desprindă, prezentând un pericol pentru trecători.
”Arcul de Triumf are o înălțime de 13 metri. De-a lungul anilor, unele elemente ale construcției s-au deteriorat, iar acest lucru este vizibil cu ochiul liber. Fără lucrări de intervenție, există riscul ca bucăți de tencuială să se desprindă și să cadă”, Tatiana Burlacu, jurnalistă NEXT TV.
”Când trece cineva, ar putea să cadă și e destul de periculos sau, cel puțin, eu, de exemplu, nu mă bag acolo. Ar putea să fie o bandă roșie în care să fie scris „Clădire avariată” sau ceva de genul, ca oamenii să fie precauți”.
”Nici nu știi când cade la un copil în cap, la o bătrânică și, în general, este periculos”.
Oamenii spun că acest monument este cartea de vizită a orașului și necesită să fie restaurat.
”Nu am observat să se repare în niciun an și, pe timp ce trece, se deteriorează mai tare și mai tare și, în curând, va veni iarna, vom avea iarăși ploi, posibil ninsori și se va deteriora și mai tare”.
”Ei bine, cred că trebuie să susținem, desigur, monumentele culturale”.
Este istorie. Este ceva foarte interesant și prețios. Toate generațiile ar trebui să le vadă și să le admire.”
Potrivit ministrului Culturii, Dan Suruceanu, lucrările de restaurare ar urma să dureze aproximativ două-trei luni, iar intervențiile vor viza în special partea inferioară a monumentului, afectată de condițiile meteorologice, în timp ce restul construcției va fi mai degrabă conservată decât restaurată. Totodată, vor fi aplicate soluții impermeabile sau rezistente la apă, pentru a crește durabilitatea monumentului. Preliminar, pentru restaurare și studiile necesare au fost alocate cinci milioane de lei, dintre care aproximativ un milion pentru documentația tehnică, iar restul pentru lucrările propriu-zise. Suma finală urmează însă să fie stabilită după efectuarea tuturor calculelor.
”Raportul de expertiză tehnică va fi făcut, studiu de fezabilitate, elaborarea proiectului de restaurare și obținerea tuturor actelor permisive care ne vor permite, începând cu februarie, începem procedura de achiziție, iar respectiv martie-aprilie începem lucrările de restaurare. S-au făcut deja și tratative cu un agent economic care și-a exprimat dorința de a participa și de a conlucra la restaurarea arcului de triumf”, Dan Suruceanu, ministrul Culturii.
Arcul de Triumf din Chișinău este un monument de arhitectură de importanță națională, proiectat de arhitectul din Odesa Luka Zaușkevici. Monumentul a purtat de-a lungul timpului mai multe denumiri, printre care „Porțile Sfinte”, iar în perioada sovietică „Arcul Victoriei” și „Arcul Biruinței”.


