violenta-pg

Peste 13.700 de sesizări privind violența în familie și conflictele familiale, de la începutul anului

Aproape 14 mii de sesizări privind violența în familie și conflictele familiale au fost înregistrate în Republica Moldova în doar opt luni ale acestui an. Potrivit datelor Poliției, în această perioadă au fost pornite 597 de cauze penale, iar peste 7.200 de agresori familiali se află în prezent la evidența oamenilor legii.

Din ianuarie până la sfârșitul lunii august, polițiștii au înregistrat, în total, 13.747 de sesizări. Totodată, au fost întocmite 1.293 de procese-verbale contravenționale și emise 4.766 de ordine de restricție de urgență. Pentru încălcarea acestora au fost întocmite alte 787 de procese-verbale.

În aceeași perioadă, instanțele de judecată au emis 817 ordonanțe de protecție, dintre care 692 sunt monitorizate electronic. Încălcarea măsurilor stabilite prin ordonanțele de protecție a dus la pornirea a 400 de cauze penale.

Datele Poliției arată că fenomenul continuă să genereze un număr mare de sesizări. Numai în ultima săptămână, între 31 august și 7 septembrie, oamenii legii au intervenit în cazul a 254 de sesizări privind presupuse cazuri de violență în familie. Au fost emise 109 ordine de restricție de urgență și 24 de ordonanțe de protecție.

Doar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 54 de sesizări, iar polițiștii au emis 22 de ordine de restricție de urgență.

Poliția reamintește că victimele violenței în familie pot solicita ajutor specializat, inclusiv asistență juridică, psihologică și socială. În caz de pericol, acestea sunt îndemnate să apeleze numărul 112 sau linia de asistență 0800 88008.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA