Antonio Costa: Uniunea trebuie să se asigure că ritmul aderării Moldovei se menține

Uniunea Europeană trebuie să se asigure că ritmul aderării Republicii Moldova la blocul comunitar, rămâne cel puțin la nivelul progreselor înregistrate până în prezent în acest proces. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului European, Antonio Costa, în timpul unei conferințe de presă susținute joi la Palatul Cotroceni de la București și vin în contextul în care deschiderea următorului grup de capitole de negociere este în prezent blocat de Ungaria. Oficialul european a subliniat că extinderea blocului comunitar rămâne una dintre prioritățile de politică externă a Bruxellesului și a mulțumit României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de aderare.

„Ce s-a aplicat extinderilor în trecut se aplică și Balcanilor de Vest, Ucrainei și, bineînțeles, Moldovei. Toate reprezintă oportunități importante pentru viitorul Uniunii noastre. Și trebuie să menținem impulsul real înregistrat în procesul de aderare, un proces bazat pe merite, înregistrat anul acesta, în care au fost atinse etape foarte importante”, a menționat Antonio Costa, președintele Consiliului European.

La rândul său, președintele României, Nicușor Dan, a declarat că în discuția cu șeful Consiliului European, a pledat ca calea de aderare la UE a Republicii Moldova să fie în continuare susținută.

„Am discutat despre procesul de extindere al UE și interesul nostru pentru ca procesul de aderare al Republicii Moldova să continue într-un ritm susținut”, a afirmat Nicușor Dan, președintele României.

Conform raportului Comisiei Europene, Republica Moldova a avut în 2025 cel mai rapid ritm de aderare la UE, dintre toate țările candidate. Până în prezent, spre negociere au fost deschise oficial două grupuri de capitole din cele șase. Pentru a fi deschise și următoarele, toate țările membre trebuie să voteze unanim. Împotriva deschiderii rapide a capitolelor pentru Ucraina și, prin cumul, pentru Republica Moldova, este Ungaria, care cere de la Kiev garanții că în vestul Ucrainei sunt respectate drepturile minorităților maghiare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA