Fostul polițist de patrulare care a întocmit un proces-verbal de contravenție rutieră pe numele Ludmilei Vartic, deși aceasta nu mai era în viață, a fost trimis în judecată. Amenda viza o încălcare a regulilor de circulație comisă de soțul acesteia, Dumitru Vartic, fost vicepreședinte al raionului Hâncești. Polițistul este acuzat de confecționarea, deținerea și folosirea documentelor oficiale false, după ce ar fi acționat la solicitarea lui Dumitru Vartic, care ar fi încercat să evite aplicarea punctelor de penalizare pentru încălcarea comisă. Fapta ar fi fost săvârșită în data de 3 martie, la scurt timp după decesul Ludmilei Vartic.
Potrivit procurorilor, inculpatul ar fi întocmit procesul-verbal folosind datele personale ale femeii, furnizate de Dumitru Vartic. Tot acesta ar fi semnat documentul, imitând semnătura soției sale. Șapte zile mai târziu, amenda, în valoare de 500 de lei, ar fi fost achitată. Dacă va fi găsit vinovat, fostul polițist riscă o amendă de până la 75 de mii de lei sau o pedeapsă cu închisoarea de la trei la șase ani. Între timp, Dumitru Vartic a fost pus sub învinuire în dosarul privind moartea soției sale. Acesta este acuzat de violență în familie, soldată cu tentativa de suicid și, ulterior, cu suicidul victimei. Acesta pledează nevinovat. Ludmila Vartic, în vârstă de 38 de ani, a decedat în luna martie, după ce a căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău.


