Dorin Recean, la Forumul Primarilor: Vin cu mesajul să aducem Europa acasă, să construim Europa acasă

Președintele Guvernului, Dorin Recean, prezent la Forumul Primarilor din 9 decembrie,  a adresat felicitări tuturor primarilor nou aleși și realeși.  Șeful Executivului a adat asigurări că autoritățile vor duce la îndeplinire sarcinile trasate de președintele țării și a îndemnat fiecare primar să întreprindă măsurile necesare pentru a crea condiții decente în localități, în întreaga țară.

Vin cu mesajul să aducem Europa acasă, să construim Europa acasă. Deja construim drumuri, apeducte și canalizare, reparăm școli și grădinițe – dezvoltăm alte programele – care face viața confortabilă în cadrul programului „Satul European”. Avem nevoie de primari onești, primari responsabili care să ne ajute să ducem la îndeplinire aceste obiective”, s-a adresat Dorin Recean.

Premierul s-a arătat convins că cetățenilor Republicii Moldova trebuie să li se explice care sunt beneficiile integrării europene.

Aceste sunt condițiile de trai îmbunătățite, învățământ de calitate, dezvoltare pentru familii, stimularea activităților economice”, a enumerat oficialul.

Dorin Recean a mai declarat că Guvernul va fi alături de primării și va pune la dispoziție toate  instrumentele necesare pentru a spori nivelul de trai al cetățenilor.

Guvernul va realiza obiectivul de majorare a salariilor la primari, viceprimari și secretari de consilii. Să lucrăm totodată la generarea mai multor venituri. Să demonstrăm cetățenilor că generare de venituri justifică aceste creșteri și îmbunătățește serviciile sociale prestate”, s-a adresat Dorin Recean.

CITEȘTE ȘI: Forumul Primarilor. Maia Sandu: Să fii primar înseamnă să fii Om, căruia îi pasă de comunitatea sa

CITEȘTE ȘI: Forumul Primarilor. La eveniment vor participa reprezentanții Executivului, ai Parlamentului și experți

CITEȘTE ȘI: 725 de edili au confirmat prezența la Forumul primarilor din 9 decembrie

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA