Un incendiu puternic a izbucnit în dimineața zilei de joi la o fabrică de producere a brichetelor din raionul Sângerei. Flăcările au distrus utilajele de producție, aproximativ cinci tone de brichete și acoperișul halei, cu o suprafață de 600 de metri pătrați.
Șapte echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului. Pompierii au reușit însă să salveze aproximativ cinci tone de brichete și 50 de găini aflate în demisol. Nicio persoană nu a fost rănită. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.


