Plajele din Chișinău, pregătite pentru sezon, dar scăldatul este riscant, avertizează specialiștii în sănătate publică

Odată cu creșterea temperaturilor, plajele din apropierea lacurilor și iazurilor din Capitală sunt tot mai căutate de cei care vor să profite de soare și să obțină primul bronz. Reprezentanții întreprinderii „Spații Verzi” spun că zonele de agrement au fost pregătite pentru sezonul estival. Cu toate acestea, specialiștii în sănătate publică recomandă evitarea scăldatului în lacurile din Chișinău, din cauza riscurilor pentru sănătate. Potrivit acestora, atât apa, cât și nisipul pot conține bacterii periculoase.

Încă de la primele ore ale dimineții, pe plaja din parcul Valea Morilor am surprins zeci de oameni care se bucurau de vremea frumoasă. Cei mai mulți spun însă că evită să intre în apă.

,,- Venim în fiecare zi, dacă nu plouă. Aici este un loc bun, frumos, nu este gălăgie.
– Cu cine ați venit?
– Cu prietenele. Suntem cunoscute de mulți ani, ne înțelegem, ne sunăm una pe alta și venim. Așa nu ne scăldăm, este dușul, mă rog, ne stropim. Stropitoare avem, așa-i”, a afirmat o persoană.

,,Nu, nu, nu mă scald, că e murdară apa și mai vin și bomjii aici, se mai scaldă și își spală hainele. Nu,e murdar. Anul trecut veneam în fiecare zi, dar acum… Eu nu stau mult, până la ora 10 prind razele soarelui. Vin pe la jumătate la 8”, a relatat altă persoană.

,, E rece, murdară. Am venit, am văzut, mi-am udat picioarele și m-am dus la baie”, a conchis altă persoană.

Reprezentanții de la „Spații Verzi” afirmă că plajele au fost curățate, dezinfectate și sunt pregătite pentru sezonul estival. Cu toate acestea, aceștia nu recomandă scăldatul în lacurile și iazurile din municipiu.

,, Plajele din municipiul Chișinău sunt dezinfectate. Locuitorii municipiului Chișinău pot face plajă pe aceste plaje. De asemenea, la nevoie, plajele sunt afânate. În urma controlului sanitar s-au constatat cantități mari de nitrați și bacterii coliforme presupunem că se datorează deversărilor în afluenții bazinelor acvatice, deversări care provin fie de la gospodării private, fie de la anumite întreprinderi”, a declarat Victor Nichituș, purtător de cuvânt al Î.M. ,,Spații Verzi”.

În același timp, specialiștii de la Centrul de Sănătate Publică susțin că apa poate conține bacterii periculoase pentru sănătate, care pot provoca diverse afecțiuni și complicații.

,, Pot apărea diferite afecțiuni cutanate, inclusiv conjunctivite ale mucoasei ochiului, precum și diverse procese purulente. Orice afecțiune existentă la nivelul pielii, ca rezultat al contactului cu apa contaminată bacteriologic, poate dezvolta un proces inflamator. Cei care se odihnesc pe plajă este de dorit să utilizeze o pătură sau un șezlong. De asemenea, după contactul cu nisipul, este recomandat să își spele mâinile cât mai frecvent”, a menționat Tudor Puiu, șeful Centrului de Sănătate Publică Chișinău.

În acest sezon estival, în municipiul Chișinău au fost amenajate patru plaje: la lacurile Valea Morilor, La Izvor, Valea Trandafirilor și în Parcul Râșcani.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA