Maia Sandu: ”Aderarea la UE nu mai este un obiectiv îndepărtat, ci o realitate”

Deschiderea negocierilor de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană pe primul grup de capitole este încă un motiv de a fi încrezători că aderarea la Uniunea Europeană nu mai este un obiectiv îndepărtat, ci o realitate pe care deja o construim. Este mesajul transmis de președinta țării Maia Sandu după finalizarea conferinței interguvernamentale de la Luxemburg. Șefa statului a subliniat că negocierile pe primul cluster sunt despre lucrurile care contează cel mai mult pentru oameni: justiție, drepturi, și instituții funcționale. Experții consideră că deschiderea negocierilor pe capitole este un pas important în aderare la UE, dar care necesită implementarea obligatorie a reformelor solicitate de UE.

Președinta țării, Maia Sandu, a dat asigurări că țara noastră avansează pe calea aderării la UE, iar drumul care a mai rămas cere în continuare perseverență.

„Aceste capitole ale legislației europene sunt despre lucrurile care contează cel mai mult pentru oameni: o justiție corectă, instituții care lucrează în interesul cetățenilor, combaterea corupției, respectarea drepturilor fundamentale și un stat care oferă șanse egale pentru toți”, a declarat șefa statului.

Deschiderea negocierilor oficiale pe capitole a fost salutată de mai mulți oficiali moldoveni. Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a spus că realizarea este un rezultat al reformelor și efortului comun depus în ultimii ani.

„Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest progres: instituțiilor statului, partenerilor noștri europeni, societății civile, mediului de afaceri și cetățenilor care cred în viitorul european al țării noastre”, a declarat Grosu.

Primarul Chișinăului Ion Ceban a scris, la rândul săi, că deschiderea negocierilor este un pas important și care obligă autoritățile la responsabilitate.

„Europa se construiește acasă, prin management eficient și respect pentru oameni, nu prin PR electoral și centralizarea puterii în detrimentul oamenilor și comunităților locale!”, a scris primarul capitalei.

Deputatul fracțiunii parlamentare ”Alternativa” , Ion Chicu, a precizat că este o șansă istorică pentru țara noastră, indiferent că se află la guvernare sau opoziție. Totuși, Chicu a ținut să menționeze că țara noastră mai are de lucrat pentru a avansa pe calea reformelor.

”Noi în acest proces nu doar trebuie să demonstrăm cuiva că suntem buni și merităm să intrăm în Uniunea Europeană, noi trebuie să demonstrăm că de la nivelul de astăzi, constatat în cazul screeningului, noi am avansat astfel încât să ajungem la următoarea etapă care se numește accedere. E mult, negocierea propriu-zisă și progres pe toate aceste dimensiuni, astfel încât să îndeplinim baremul”, Ion Chicu, deputat fracțiunea ”Alternativa”.

În același timp, directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza, a declarat că, în perioada următoare, prioritatea Republicii Moldova este îndeplinirea criteriilor de referință prevăzute în capitolele 23 și 24 ale negocierilor de aderare, care vizează justiția, drepturile fundamentale, libertatea și securitatea. Potrivit lui Groza, un alt obiectiv important este deschiderea negocierilor pentru celelalte grupuri de capitole rămase. Expertul susține că, odată cu o decizie favorabilă a Comisiei Europene, ar putea avea loc cea de-a treia Conferință interguvernamentală dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

”Obiectivul pentru anul curent este ca Republica Moldova să avanseze cât se poate de mult pe aceste criterii de referință până în toamnă, pentru ca evaluările comisiei europene să capteze acest progres și să recomande închiderea provizorie a celorlalte capitole. Am putea fi în situația în care să începem a închide primele grupuri de capitole, cel puțin la relații externe unde avem cel mai mare progres, aici mă refer la clusterul numărul 6”, Iulian Groza, directorul executive IPRE.

Iar președintele comunității WatchDog, Valeriu Pașa, consideră că ritmul reformelor recomandate de Uniunea Europeană pentru a avansa în cadrul negocierilor pe capitolele ce țin de justiție nu este suficient de bun.

”Mă refer aici la reforma justiției care necesită ajustări. Este inutil și naiv să insistăm că funcționează bine. Nu funcționează bine. Faptul că sunt câteva condamnări pe cazuri, absolut evidente, nu este suficient. Atunci când Consiliul Suprem a Procurorilor, prevetinguit și răsprăvetinguit, calcă în picioare concluziile comisiei veting, promovează procurorii în mod absolut evident lipsiți de integritate”, Valeriu Pașa, președintele comunității WatchDog.

Negocierile formale pe primele capitole au fost deschise pentru Moldova în data de 15 iunie la Luxemburg.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA