Sesiunea de bacalaureat 2026 a început astăzi. Absolvenții care au studiat în clasele cu predare în limbile minorităților naționale au susținut proba la Limba și literatura română.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, 3.107 candidați susțin examenul în 55 de centre de bacalaureat din țară.
Totodată, șase candidați au obținut nota „10” din oficiu la această probă, în baza premiilor câștigate la Olimpiada Republicană la Limba și literatura română pentru alolingvi.
În premieră, alți 115 absolvenți au primit nota maximă din oficiu datorită certificatelor care atestă cunoașterea limbii române la nivelul B2, conform standardelor europene.
Sesiunea de bacalaureat se desfășoară în perioada 2–19 iunie, în 92 de centre de examen, la care participă circa 18.500 de candidați.
Următoarea probă va avea loc pe 5 iunie, la limba de instruire. Pe 9 iunie este programat examenul la limba străină, iar pe 12 iunie candidații vor susține proba obligatorie de profil. Examenul la disciplina la alegere va avea loc pe 16 iunie, iar sesiunea se va încheia pe 19 iunie cu proba la limba maternă.

