Clopoțelul a sunat pentru ultima dată pentru mii de elevi din întreaga țară. Emoțiile, florile, diplomele și promisiunile pentru viitor au marcat festivitățile dedicate încheierii anului școlar. La Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău, absolvenții și-au luat rămas-bun de la anii de școală prin momente artistice, tradiționalul vals și mesaje de recunoștință adresate profesorilor.
Tinerii recunosc că cel mai mult le vor lipsi colegii, profesorii și atmosfera din pauze.
”De la liceu, îmi va lipsi în primul rând colegii și amintirile pe care le-am creat cu ei.”
”Am format un colectiv foarte unit, am trecut prin greutăți, dar am depășit toate situațiile.”
Liceenii spun că lasă în urmă amintirile frumoase și pășesc cu multă încredere spre sesiunea examenelor de bacalaureat.
”Cred că am depus destul efort în cei trei ani de școală, cât și în a 12. M-am pregătit sistematic și de aceea cred că nu am emoții atât de mari.”
”Consider că profesorii ne-au acordat o bună bază academică, de aceea toți vom susține examenele cu brio.”
Mulți dintre tineri au planuri mari și știu deja spre ce facultăți se vor îndrepta.
” Cred că voi merge la Universitatea Tehnică a Moldovei. Finanțe bănci sau bussines și administrare. ”
”Am în plan să merg la medicină, să-mi dezvolt cariera în acest domeniu.”
Profesorii i-au îndemnat pe absolvenți să fie curajoși în fața testelor care urmează.
”Să fie curajoși, să încerce chiar dacă vor greși să știe să corecteze fiecare element al ecuației matematice.”, a spus Lilia Mihălache, profesoară la Liceul ”Ion Creangă”.
”Ne așteptăm că elevii noștri vor confirma, în primul rând, notele pe care le-au obținut, mediile de la final și de ce nu, poate și mai mult.”, a spus Corneliu Solomon, directorul Liceului ”Ion Creangă”.
De cealaltă parte, elevii claselor primare se gândesc deja la vacanța de vară.
”Să merg la mare, să mă distrez cu părinții și să ieșim cu prietenii în parc, să discutăm.”
”O să mă bronzez, o să-mi vopsesc părul, o să mă joc.”
Festivitatea „Ultimul sunet” a avut loc în acest an pe 29 mai, cu două zile mai devreme decât de obicei, deoarece data de 31 mai cade într-o zi de duminică.

