Consiliul de Securitate: Autoritățile dau asigurări că Republica Moldova nu riscă o criză energetică imediată

Termenul de executare a lucrărilor pentru linia Vulcănești–Chișinău și Bălți–Suceava și Strășeni–Gutinaș este sfârșitul lunii iunie. Anunțul a fost făcut după ședința Consiliului Național de Securitate, convocat, marți, de președinta Maia Sandu. În context, autoritățile dau asigurări că, în prezent, în Republica Moldova nu există un pericol imediat de aprovizionare cu gaze naturale, energie electrică sau carburanți în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

Consiliul Național de Securitate a aprobat mai multe măsuri pentru a consolida securitatea energetică a statului și a proteja populația în cazul unor crize. Printre acestea se numără elaborarea unui program de sprijin pentru familiile vulnerabile în sezonul rece, accelerarea proiectelor energetice strategice, precum și dezvoltarea capacităților de stocare și creșterea eficienței energetice.

Membrii Consiliului au abordat și dezvoltarea capacităților de stocare a energiei, extinderea utilizării surselor regenerabile și accelerarea proiectelor de eficiență energetică.  Aceștia au convenit ca Energocom să continue diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare, pentru a asigura accesul Republicii Moldova la cât mai multe opțiuni de achiziție și pentru a reduce vulnerabilitățile externe.

Totodată, a fost subliniată importanța reducerii consumului de energie în instituțiile publice, gospodării și sectorul privat.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA