Arbori doborâți peste mașini, drumuri blocate și gospodării inundate. Sunt principalele pagube provocate de ploaia torențială și de rafalele de vânt înregistrate pe parcursul zilei de joi. Salvatorii și pompierii au intervenit în 37 de situații de risc, atât în Capitală, cât și în alte localități din țară. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, nu există victime.
Ploile abundente au afectat și localitățile din sudul țării, unde mai multe gospodării au fost acoperite de ape.
„Angajații IGSU au intervenit și în trei cazuri pentru pomparea apei acumulate în gospodăriile oamenilor din orașul Vulcănești, UTA Găgăuzia. În urma intervențiilor, salvatorii au pompat aproximativ 55 de metri cubi de apă dintr-o gospodărie, circa 60 de metri cubi dintr-o altă curte, iar din cea de-a treia gospodărie au fost pompate aproximativ 50 de metri cubi de apă.”, a spus Liliana Pușcașu, ofițeră de presă a IGSU.
De asemenea, salvatorii au intervenit pentru tractarea și deblocarea a două autovehicule împotmolite în noroi, printre care și o ambulanță, blocată în localitatea Boșernița. Echipele IGSU au intervenit la fața locului și au deblocat autospeciala. Un alt caz a fost înregistrat în satul Alexandru Ioan Cuza, unde un automobil a rămas blocat pe drum din cauza cantităților mari de apă acumulate pe carosabil. Salvatorii au intervenit și au evacuat vehiculul.
Potrivit Serviciul Hidrometeorologic de Stat, vineri, 23 mai, vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Spre seară, izolat, sunt posibile ploi slabe de scurtă durată.


