O judecătoare, care ar fi emis o decizie în favoarea lui Platon, a scăpat de executarea pedepsei. Care este motivul

O judecătoare a fost găsită vinovată de pronunțarea cu bună știință a unei hotărâri contrare legii, însă a fost eliberată de executarea pedepsei penale din cauza expirării termenului de prescripție. Decizia de condamnare a fost pronunțată pe 19 mai de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a anunțat Procuratura Anticorupție. Este vorba despre Olesea Țurcan, judecătoare suspendată din funcție, informație confirmată pentru ONE TV de membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ion Guzun. Potrivit materialelor cauzei, aceasta ar fi emis o decizie împotriva Comisiei Naționale a Pieței Financiare, favorizând astfel una dintre companiile afiliate controversatului om de afaceri Veaceslav Platon.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, inculpata, exercitând funcția de judecătoare la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a examinat un litigiu administrativ privind contestarea unor acte emise de Comisia Națională a Pieței Financiare în raport cu o companie de asigurări. În acest context, pe 6 noiembrie 2020, aceasta ar fi pronunțat cu bună știință o hotărâre contrară legii, dispunând suspendarea executării unor decizii ale CNPF din anii 2016 și 2017 în privința companiei respective. Potrivit anchetatorilor, acest lucru a permis firmelor afiliate lui Veaceslav Platon să obțină beneficii financiare.

Deși inculpata a negat acuzațiile, instanța a concluzionat, după examinarea probelor, că judecătoarea cunoștea caracterul ilegal al hotărârii și a acționat intenționat la emiterea acesteia, explică Procuratura Anticorupție.

Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel în termen de 15 zile. Într-un comentariu pentru ONE TV, Ion Guzun a precizat că, în prezent, Olesea Țurcan este suspendată din funcție, iar revocarea sa nu este posibilă până la pronunțarea unei decizii definitive de către instanța de apel.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA