Asociația Băncilor, gata să ofere suport agricultorilor aflați în dificultate de plată

Suma creditelor acordate sectorului agricol de către băncile din Moldova a constituit 5.3 miliarde lei, fiind finanțate peste 5 260 de companii agricole și fermieri.  368 dintre aceștia au înregistrat întârzieri mai mari de 30 de zile la onorarea obligațiilor. Informațiile reflectă perioada de până în 0ctombrie 2023 și au fost prezentate de Asociația Băncilor din Moldova, care menționează că este deschisă să se implice în găsirea soluțiilor pentru fermierii care întâmpină dificultăți.

 

Într-un comunicat, Asociația Băncilor din Moldova reiterează deschiderea și angajamentul băncilor de a asigura suport permanent clienților beneficiari de credite din sectorul agricol.

”În cadrul acestui dialog, băncile partenere își propun să identifice măsuri individuale pentru fiecare client, având în vedere situația specifică a acestuia”, se arată în comunicat.

Asociația Băncilor mai anunță că, pe parcursul lunii noiembrie și decembrie curent, se observă o ușoară tendință de diminuare a capacității de plată în cazul unor debitori din domeniul agricol.

”La situația din 31.10.2023, suma creditelor acordate sectorului agricol de către băncile din Moldova a constituit 5.3 miliarde lei, fiind finanțate peste 5260 de companii agricole și fermieri. Din numărul total de companii agricole și fermieri 368 (7.0% din total) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 de zile la onorarea obligațiilor. Pentru comparație, la data de 31.12.2022, întârzieri au înregistrat 327 de companii agricole și fermieri (6.6% din total)”.

De asemenea, 166 de companii agricole și fermieri (3.2% din total) au realizat restructurarea creditelor pe parcursul primelor 10 luni ale anului 2023. Spre comparație, pe parcursul anului 2022 (12 luni), 277 de companii agricole și fermieri (5.6% din total) au restructurat creditele.

 

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA