Fostul partid Șor s-ar fi reîncarnat sub denumirea ”Democrația Acasă”. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, după excluderea lui Victor Perțu, candidatul formațiunii conduse de Vasile Costiuc, din cursa electorală pentru alegerile locale din Orhei. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, Perțu ar avea legături cu fugarul Ilan Șor. În replică, liderul partidului ”Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a anunțat că va depune o sesizare la CEC pentru excluderea altor candidați pe care îi acuză, la rândul său, de conexiuni cu Ilan Șor.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, afirmă că ceea ce până acum era doar o bănuială a fost confirmat prin probe, și anume faptul că persoana desemnată de partidul ”Democrația Acasă” pentru funcția de primar al orașului Orhei ar avea legături cu Șor.
,,Ceea ce anterior era ipoteză, bănuieli, acum sunt dovezi, imagini, oameni, adică nu un candidat, dar echipa lui Șor de la Orhei care a făcut front comun, s-au reîncarnat. Și, din păcate, Șor este încă în Parlamentul Republicii Moldova”, a afirmat Igor Grosu, președintele Parlamentului.
În replică, Vasile Costiuc a declarat că nu vede nicio logică în ideea că Ilan Șor ar continua să-și promoveze oamenii la primăria Orhei.
,, Igor Grosu cred că s-a dat în hinduism dacă crede în reîncarnare. Șor a abandonat Moldova, a spus-o clar, s-a dus, și-a retras primarul de la Orhei. Care e logica ca să-și retragă primarul Orheiul ales, ca după asta să intre pe nu știu care ușă din spate să poată intra încă o dată să candideze. În ce constă logica asta?”, a menționat Vasile Costiuc, președintele fracțiunii ,,Democrația Acasă”.
În ceea ce privește excluderea lui Victor Perțu, Costiuc spune că decizia este una politică. Mai mult, el a spus că va depune o sesizare și va solicita excluderea din cursa pentru primăria Orhei și a altor candidați, care ar avea legături cu Șor. În acest context, el a făcut referire la Diana Memeț, care candidează în prezent independent.
,, De ce partidul de guvernarare are probleme doar cu Perțu și Democrația Acasă, este una care a fost viceprimar aleasă de către Șor la Orhei, astăzi este candidat înregistrat, nu am văzut nicio contestație față de acest candidat, este sau nu candidatul lui Șor Diana Memeț? Noi am pregătit o solicitare și vom depune o sesizare la CEC ca Diana Memeț să fie scosă din cursă”, a adăugat Vasile Costiuc, președintele fracțiunii ,,Democrația Acasă”.
Am încercat să obținem o reacție de la Diana Memeț însă aceasta nu a răspuns la apelurile noastre.
În prezent, în cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Orhei au rămas opt candidați, deși inițial în competiție erau înscriși zece. Se întâmplă după ce, doi dintre ei au părăsit cursa electorală. Este vorba despre Victor Perțu, desemnat de Partidul ”Democrația Acasă”. Înregistrarea lui a a fost anulată de Comisia Electorală Centrală, după o sesizare depusă de candidatul PAS, Sergiu Stanciu. CEC a motivat decizia prin presupuse legături ale lui Perțu cu fostul partid ”Șor”, declarat neconstituțional. Totodată, sunt indicii că ar ar exista un posibil bloc electoral camuflat. De asemenea, din competiție a fost retras și candidatul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Dumitru Melnic, după ce formațiunea a solicitat acest lucru. PCRM a invocat nereguli în procesul de desemnare.


