Copilul rănit la Grădina Zoologică se află în afara oricărui pericol. Ce spun medicii despre starea minorului

 Copilul de 6 ani, peste care a căzut un copac la Grădina Zoologică din Chișinău se află în afara oricărui pericol. Potrivit responsabililor din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, starea băiatului s-a ameliorat și este în prezent stabilă.

”Pacientul răspunde pozitiv la tratamentul administrat. Ca urmare a evoluției favorabile, copilul a fost transferat din secția de terapie intensivă în Secția Neurochirurgie și Traumatisme Asociate, unde continuă să primească îngrijirile medicale necesare sub supravegherea specialiștilor”, Veronica Istrati, purtătoare de cuvânt a Spitalului Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”.

Incidentul s-a produs în data de 26 aprilie, când Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod portocaliu de vând. În timp ce copilul se afla împreună cu tatăl său pe teritoriul Grădinii Zoologice din Capitală, un copac a căzut peste minor. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat în stare gravă la spital. În aceeași zi, rafalele puternice de vânt au provocat mai multe incidente grave în Chișinău. Un bărbat de 85 de ani a murit după ce a fost lovit de un copac doborât de furtună, iar o femeie de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de un panou publicitar desprins de vânt.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA