Zece candidați intră oficial în cursa pentru funcția de primar al municipiului Orhei, după ce au fost înregistrați de Comisia Electorală Centrală. Printre aceștia se numără patru candidați independenți și șase reprezentanți ai formațiunilor politice PAS, PSRM, PCRM, Liga Orașelor și Comunelor, ”Democrația Acasă” și Partidul Verde Ecologist. Cel puțin trei dintre candidații care aspiră la fotoliul de primar al municipiului Orhei au avut, în trecut, legături cu fugarul Ilan Șor, chiar dacă acum, unii dintre ei pretind a fi independenți.
Unul dintre candidații controversați este Victor Perțu, desemnat de partidul ”Democrația Acasă. El a făcut parte din gruparea criminală ”Șor” mai bine de 10 ani. Perțu a apărut în anturajul lui Ilan Șor încă în 2015. Atunci, el a fost numit director interimar al întreprinderii Apă Canal Orhei. Ulterior, la alegerile prezidențiale din 2016, Perțu ar fi reprezentat interesele grupului Șor la Comisia Electorală Centrală. În 2019, același Victor Perțu a candidat pe listele fostului partid ”Șor”, scos în afara legii, la scrutinul parlamentar pe circumscripția uninominală Hîncești. Iar legăturile acestuia cu penalul fugar ar fi continuat până recent. În 2022, el a fost reținut pentru pregătirea dezordinilor în masă la protestele organizate în același an.
Un alt candidat din anturajul lui Ilan Șor la funcția de primar al municipiului Orhei este Diana Memeț. Deși în prezent candidează independent, în trecut ea a deținut pentru o scurtă perioadă funcția de primar interimar, în 2019. A fost numită în această funcție prin dispoziția lui Ilan Șor, după ce acesta a renunțat la mandat pentru a deveni deputat. Potrivit unei anchete realizate în 2022 de Ziarul de gardă, Diana Memeț, care ocupa atunci funcția de șefă a Direcției Administrare Publică din cadrul Consiliului Raional Orhei, făcea parte din structura fostului partid ”Șor” și era implicată în mobilizarea activiștilor pentru colectarea semnăturilor în campaniile electorale.
Și Vasile Adașan, care, la fel, candidează acum independent a avut, în trecut, legături cu fugarul Ilan Șor. În 2016, el a fost numit șef al Inspectoratului de Poliție Orhei, prin ordinul șefului IGP de atunci, Alexandru Pînzari. Anterior, Adașan a candidat pentru funcția de primar din partea PDCM, partid condus de Ion Chicu.
Ulterior, el a devenit consilier raional din partea aceluiași partid. În decembrie 2023, Adașan a fost ales președinte al Consiliului raional Orhei. Numirea sa în această funcție a fost posibilă cu sprijinul unor partide afiliate lui Ilan Șor, precum ”Forța pentru Alternativa și Salvarea Moldovei”, dar și „Renaștere”.
Printre candidații la funcția de primar al municipiului Orhei se mai numără independenții Ramiz Ansarov și Andrei Don. De asemenea, aspiră la fotoliu și Dumitru Melnic de la PCRM, Sergiu Aga de la Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor, Sergiu Pîslaru care candidează din partea Partidului Verde Ecologist. Totodată, Sergiu Stanciu a fost desemnat de Partidul Acțiune și Solidaritate, iar Stanislav Balan de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.
Alegerile locale noi pentru primăria Orhei vor avea loc în data de 17 mai. Scrutinul este organizat după ce fostul primar, Tatiana Cociu, a demisionat.

