Experimente șocante pe oameni în laboratoarele militare ale Kremlinului. O investigație a publicației independente Proiekt scoate la iveală detalii uluitoare despre activitatea unui institutut rus asociat cu dezvoltarea toxine „Noviciok”. Potrivit jurnaliștilor, instituția folosește oameni pentru a testa eficiența armelor și a substanțelor otrăvitoare. Aceste practici ar fi fost confirmate chiar de directorul instituției, Serghei Cepur, în cadrul unei conferințe științifice. Conform declarațiilor citate, scopul este de a determina puterea necesară pentru a anihila forțele inamice.
Potrivit investigației, este vorba despre Institutul de Stat de Cercetare Științifică și Testare în Medicină Militară al Rusiei. Instituția ar fi, în prezent, singura structură militară care are, oficial, dreptul de a efectua experimente pe oameni. În institutul condus de Serghei Cepur lucrează aproximativ 700 de angajați.
„Potrivit informațiilor oficiale, până în 2011, institutul s-a ocupat de studierea proprietăților armamentului rusesc, iar în 2015 a primit dreptul de a organiza cercetări în interesul apărării și securității naționale a Federației Ruse și de a efectua teste ale produselor dezvoltate, prezentate drept echipamente medicale și medicamente pentru militari”, a declarat Katia Arenina, jurnalistă de investigație a publicației „Proiekt”
În 2018, în cadrul institutului a fost deschis un centru științific-clinic cu 100 de paturi. Acesta include o secție de terapie intensivă, secții de terapie și chirurgie, precum și un departament de anesteziologie și resuscitare. În primul an de activitate, au fost efectuate peste 300 de observații asupra militarilor implicați în testarea medicamentelor, vaccinurilor și armamentului.
„Сepur a vorbit personal despre acest lucru în primăvara anului 2023, la o conferință a militarilor ruși. „Cea mai importantă sarcină este determinarea tipului necesar de muniție pentru a distruge inamicul. Doar din teorie, este imposibil să tragi aceste concluzii. La poligon, voluntarii adăpostiți în fortificații au fost supuși tirurilor de artilerie de la diferite distanțe, după care le-au fost măsurați indicatorii. Astfel de „inovații” ”, a mai spus Katia Arenina.
Institutul este considerat un participant-cheie în programul de dezvoltare a armelor chimice în Rusia. O investigație comună realizată în 2020 de Bellingcat, The Insider, Der Spiegel și Radio Svoboda arată că directorul Serghei Cepur ar fi menținut legături cu membri ai serviciului militar de informații GRU în perioada pregătirii tentativei de asasinat asupra familiei Skripal cu agentul „Noviciok”. Numele acestuia apare și în investigațiile privind otrăvirea lui Alexei Navalnîi.


