Consiliul European ar putea deschide negocierile pe capitole cu Republica Moldova, în luna iunie, când va fi organizată prima reuniune formală a liderilor, afirmă vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, după ce premierul ungar Victor Orban a pierdut alegerile parlamentare în fața unui candidat cu o poziție mai neutră față de UE. Prin urmare, europarlamentarul român a trimis o solicitare președintelui Consiliului European Antonio Costa în care îndeamnă structura să includă pe agenda discuțiilor deschiderea negocierilor cu Chișinăul. Unii analiști politici admit că noua putere de la Budapesta va renunța la vetoul ce vizează Ucraina, dar care afectează și țara noastră deoarece Moldova merge împreună cu Ucraina pe drumul spre UE.
Victor Negrescu, care este responsabil în Parlamentul European de relaţia cu Republica Moldova, a afirmat că după votul din Ungaria, este momentul oportun ca UE să deschidă negocierile de aderare pe capitole.
„Alegerile din Ungaria oferă o nouă fereastră de oportunitate pentru această decizie întârziată prea mult de regula unanimității și de opoziția guvernului anti-european și pro-rus de la Budapesta. Decizia Consiliului European ar putea fi luată la prima reuniune formală din iunie sau poate fi agreată de îndată la nivel de ambasadori”, a menționat Negrescu.
Valeriu Pașa, președintele comunității WatchDog, consideră că viitorul Guvern de la Budapesta ar fi mai favorabil deschiderii negocierilor.
„Din acest considerent, guvernul de la Budapesta va face tot posibilul pentru a se distanța de Rusia. Respectiv, putem fi destul de siguri că guvernarea nouă de la Budapesta va scoate acel vetto de pe deschiderea negocierilor oficiale cu Ucraina și, respectiv, cu Republica Moldova, iar acest lucru este foarte important pentru noi. Dincolo de negocierile tehnice pe capitole, deschiderea oficială a negocierilor va apropia acel moment când putem adera la Uniunea Europeană”, este de părere președintele WatchDog, Valeriu Pașa
Expertul în politică externă Mihai Isac admite că viitorul Guvern ar putea solicita în schimb blocului comunitar să deblocheze fondurile destinate Ungariei.
„Ne așteptăm ca domnul Magyar să permită deschiderea acestor negocieri în urma unor contacte mai clare cu Bruxellesul și ca o condiție a deblocării fondurilor europene pentru Ungaria, fonduri estimate la câteva zeci de miliarde de euro. Dar, din nou, nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Domnul Magyar va continua să prioritizeze interesele Ungariei”, consideră analistul politic, Mihai Isac.
Atât Republica Moldova, cât și Ucraina sunt pregătite pentru deschidere negocierilor de aderare pe capitole, conform unui raport al Comisiei Europene, dar acestea nu au fost deschise nici astăzi din cauza vetoului premierului Ungariei ce a vizat Kievul. Pe fondul acestei situații, Bruxellesul a deschis în acest an negocierile tehnice pentru ambele țări.
„Potrivit Comisiei Europene, Republica Moldova a parcurs în ultimii ani una dintre cele mai rapide traiectorii europene din istoria recentă. Țara noastră a depus cererea de aderare la UE pe 3 martie 2022, la scurt timp după Ucraina. Trei luni mai târziu, Consiliul European i-a acordat, prin vot unanim, statutul de țară candidată, iar în decembrie 2023 a decis deschiderea negocierilor. Până în toamna trecută s-a desfășurat etapa de evaluare a legislației naționale în raport cu cea europeană. Următoarea etapă este începerea negocierilor propriu-zise”, a spus Cătălin Murzac, jurnalist ONE TV.


