14 autovehicule dotate cu echipamente moderne, în valoare de peste un milion de dolari, au fost oferite Inspectoratului General al Poliției. Donația face parte dintr-un proiect finanțat de Statele Unite și implementat de PNUD, care are scopul de a crește eficiența Poliției în menținerea ordinii și combaterea criminalității. Șase mașini vor funcționa ca sectoare mobile, iar opt vor fi utilizate pentru intervenții rapide. Polițiștii au mai primit veste antiglonț, căști și echipamente de supraveghere.
Șase din cele 14 vehicule sunt adevărate birouri pe roți. Sunt dotate cu mobilier, laptopuri, imprimante și conexiune wi-fi. Astfel, polițiștii pot să documenteze și să proceseze cazurile direct la fața locului. Toate cele 14 autovehicule au tehnologie de geolocalizare, care ajută echipajele să ajungă rapid la orice incident. Pentru patrulare, polițiștii au primit dispozitive cu vedere nocturnă, camere cu termoviziune și teste portabile pentru alcoolemie.
,, De fapt îmbunătățesc siguranța cetățenilor Republicii Moldova. Obiectivul nostru, până la finele anului, este ca în fiecare raion să avem un sector de poliție mobil. Asta înseamnă rapiditate și oferirea serviciilor pentru cetățeni”, a spus Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP).
În perioada următoare, Inspectoratul General al Poliției va primi și binocluri și stații radio, pentru o mai bună coordonare în teren și sporirea siguranței cetățenilor.
,, Prin urmare, suntem foarte recunoscători că, prin echipamentele predate astăzi, am contribuit la punerea în practică a ideii de unități mobile de poliție. Într-adevăr, cred că acestea vor asigura o reacție mai rapidă, mai eficientă și mai eficace, contribuind astfel la sporirea siguranței în comunitățile în care vor opera echipele dumneavoastră de poliție”, a declarat Daniela Gasparikova, reprezentantă rezidentă PNUD.
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Chișinău a subliniat că investiția este una strategică, menită să fortifice nu doar ordinea publică, dar și securitatea la frontieră.
,,Acordăm în total 14 vehicule. Alături de alte lucruri, aceste vor spori capacitatea voastră să vă securizați frontiera. Această inițiativă este importantă nu doar pentru Republica Moldova, dar și pentru întreaga regiune. Ceea ce este extrem de important nu doar pentru Chișinău, dar și pentru Washington”, a conchis Nick Pietrowicz, însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la Chișinău.
Întreaga donație a fost realizată prin intermediul proiectului „Sporirea capacităților Poliției în domeniul ordinii publice și a combaterii criminalității cibernetice”, susținut financiar de Guvernul Statelor Unite și implementat de PNUD Moldova.


