Kremlinul a desfășurat anul trecut mai multe campanii de dezinformare pentru ca să îndepărteze moldovenii de la ideea apropierii țării lor de NATO, precum și a aderării la Uniunea Europeană, se arată într-un raport al Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (CCSCD), acesta evidențiind metodele prin care Rusia încearcă să submineze politica externă a Chișinăului și eforturile de consolidare a apărării naționale, potrivit jurnaliștilor ,,Disinfo.md”.
Conform actului, narativele promovate în spațiul public au prezentat cooperarea cu NATO, apropierea de UE, modernizarea armatei și parteneriatele de securitate ca pași care ar conduce la militarizarea Moldovei, pierderea neutralității și implicarea în război. Iar unul dintre cele mai răspândite mesaje a fost că în țară va avea loc „scenariul Ucraina”, iar un parcurs pro-occidental al Chișinăului ar face inevitabilă confruntarea militară.
,,Primăvara și vara anului trecut, populația a fost ținta unor idei precum „stat capturat de Bruxelles”, colonizare economică, control extern asupra instituțiilor și marginalizarea regiunilor. Potrivit specialiștilor, astfel s-a încercat crearea percepției că autoritățile de la Chișinău și-ar fi pierdut autonomia decizională, iar relația cu Occidentul trebuie respinsă în favoarea reapropierii de Federația Rusă. În luna august 2025, proiectul „Apără credința” al organizației „Ador Orașul Meu” a fost prezentat drept inițiativă de asistență juridică pentru clericii Mitropoliei Moldovei. Evenimentul a fost acompaniat de prezența avocaților străini Gonzalo Boye și William Julie, implicați în apărarea Evgheniei Guțul, generând impresia unor încălcări grave ale drepturilor, transmise către organizațiile internaționale”, se arată în același articol.
Actorii pro-ruși au exploatat, de asemenea, teme sensibile pentru cetățeni, precum creșterea prețurilor la utilități și ineficiența serviciilor publice. Toamna și iarna, campaniile de dezinformare s-au concentrat pe localități cu nivel de trai scăzut și pe comunitățile religioase. Mesajele au fost distribuite în special pe Facebook și Instagram și adaptate în funcție de vârstă, identitate și vulnerabilitatea socială a publicului țintă.
,,Raportul Centrului subliniază că aceste tactici urmăresc să submineze încrederea moldovenilor în parteneriatele internaționale și să promoveze reapropierea de Rusia, folosind în mod strategic dezinformarea și manipularea opiniei publice”, au conchis jurnaliștii sursei citate.


