Crește numărul cazurilor de cerșit în stradă. Oamenii legii anunță că acest fenomen pune în pericol atât circulația rutieră, cât și siguranța persoanelor implicate.
Potrivit autorităților, multe dintre persoanele care cerșesc se expun riscurilor în trafic, iar șoferii pot fi distrași sau puși în situații periculoase.
Analizele poliției arată că, în majoritatea cazurilor, persoanele implicate nu au probleme de sănătate, așa cum invocă acestea sau apropiații lor.
În acest context, Poliția îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să raporteze fiecare caz observat la 112.


