Moțiunea simplă împotriva politicilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale a fost respinsă. Ministra Natalia Plugaru a fost audiată în Parlament, la solicitarea opoziției, privind demografia, reducerea sărăciei și compensarea costurilor pentru energie. De la tribună, ea a precizat că bugetul pentru protecția socială în 2026 depășește 54 de miliarde de lei, iar deficitul Bugetului asigurărilor sociale a scăzut la 3,6 miliarde de lei, față de 5,4 miliarde în 2023.
Potrivit raportului prezentat de ministra Muncii, doar în ultimele patru sezoane, statul a alocat peste 11 miliarde de lei prin diverse mecanisme pentru a susține programul de compensații.
” În ce privește acțiunile întreprinse de la 1 noiembrie, de la învestirea Guvernului nou, sunt șase luni în care noi am gestionat programe mari de compensații, care au contribuit la scăderea sau atenuarea sărăciei, în special pentru grupurile vulnerabile. Am lansat un program mult mai mare pentru extinderea creșelor în Republica Moldova, în toate regiunile țării. Ne propunem să creăm cinci mii de locuri noi de creșă, asta este ținta și politica nouă pe care o aducem.”, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
De la tribuna Parlamentului, ministra Muncii a vorbit și despre trei programe noi care urmează să fie lansate în viitorul apropiat. Acestea vizează incluziunea socială a persoanelor cu nevoi speciale, protecția copilului, dar și a victimelor violenței.
”În ceea ce privește reducerea sărăciei, am menționat serviciile sociale noi pe care le deschidem. Ele sunt pentru persoanele cu dizabilități, pentru persoanele vârstnice și pentru copii. Este vorba despre centrele de zi, în diferite raioane ale țării, este vorba despre servicii de plasament pentru cei care au nevoie, dar și două centre pe care ne propunem să le deschidem pentru victimele violenței.” a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
Ulterior, ministra a răspuns la întrebările deputaților.
”Ce ați făcut dumneavoastră concret, în calitate de manager, de conducător al Ministerului Muncii din politicile noi, care să funcționeze? Pentru că ceea ce ne-ați prezentat dumneavoastră astăzi este o continuitate la ce au făcut foștii miniștri Spataru și Buzu?”, a spus deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco.
”Subiectul demografiei și sărăciei este unul foarte complex și nu poate fi rezolvat printr-o singură politică. Pentru că demografia ține de schimbările demografice în țară, de natalitate, de sărăcie, care ține de acces la servicii, educație și sănătate. Dacă vreți: tot porgramul de guvernare vizează aspecte de reducere a sărăciei și redresarea problemelor demografice prin care trece Republica Moldova.” a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
”Prognozele arată că până în 2040, Republica Moldova va pierde peste 19 la sută din populație, iar segmentul tânăr se reduce îngijorător. În aceste condiții, vorbim despre natalitate și viitorul țării. În fața unui astfel de declin demografic accelerat, Republica Moldova ar fi salvată de o strategie clară de creștere a natalității sau de prelungirea stării de urgență în energetică, pe un an, să admitem? Cum ce legătură are, că dacă se stinge lumina, crește natalitatea..”, a spus Valentina Meșină, deputată fracțiunea ”Democrația Acasă”.
”Numărul și structura populației este influențat de natalitate, de emigrare, numărul de nașteri, de decese și calitatea vieții, de acces la servicii sociale. Prin programele pe care le-am enunțat azi în plen, toate acestea formează un puzzle pentru politica demografică a țării. Care să contribuie și la decizia oamenilor de a naște. ” a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
Tot în ceea ce privește situația demografică, Natalia Plugaru a precizat că rata fertilității în țara noastră este de 1,66 la femei. Acest indicator e mai mare decât media europeană, care este de 1,34.
După sesiunea de întrebări și răspunsuri, moțiunea a fost supusă votului, iar majoritatea deputaților s-au pronunțat împotriva acesteia. Moțiunea simplă împotriva politicilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale a fost inițiată de fracțiunea PSRM, dar a fost semnată și de mai mulți deputați din opoziție. Inițiatorii au invocat că statul nu elaborază politici eficiente care să îmbunătățească demofrafia, să prevină sărăcia și să compenseze costurile resurselor energetice. În context, ei au cerut elaborarea unor strategii naționale în acest sens. Conform Regulamentului Parlamentului, moțiunea simplă poate fi inițiată de minimum 15 deputați și se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți.


