Liliana Guțan, ex-ambasadoarea Republicii Moldova în Suedia și concomitent în Norvegia, Finlanda și Islanda a fost trimisă în judecată pentru abuz de putere și abuz de serviciu, după ce ar fi folosit în scopuri personale aproape 276.000 de lei din bugetul Ministerului Afacerilor Externe. Banii ar fi fost cheltuiți pentru cumpărarea mai multor bunuri, servicii sau chiar au fost achitate călătorii. Persoana vizată neagă acuzațiile, susținând că ancheta a fost inițiată pentru că să o înlăture din funcție.
Conform procurorilor anticorupție, infracțiunile au fost comise în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023, acuzând-o pe Liliana Guțan că a abuzat de funcția sa și ar fi introdus în evidențele contabile ale misiunii diplomatice date false privind prezența sa la locul de muncă, precum și mai multe cheltuieli personale pentru procurarea de bunuri, servicii și călătorii personale.
La scurt timp după ce responsabilii Procuraturii Anticorupție au oferit public detalii despre dosarul penal în care figurează Liliana Guțan, aceasta a reacționat printr-o postare pe pagina sa de Facebook, negând vehement toate acuzațiile.
,, Mi-am exercitat vocația și funcția de diplomat de carieră timp de 21 de ani, într-un mod exemplar, fiind ghidată de promovarea intereselor Republicii Moldova. Mă declar nevinovată și exprim speranța că procesul judiciar va fi imparțial, echidistant, transparent, just și examinat în termeni rezonabili. Consider că ancheta a fost inițiată cu scopul de a mă retrage din funcția de Ambasador extraordinar și plenipotențiar în Regatul Suediei, Regatul Norvegiei, Finlanda și Islanda”, a notat Liliana Guțan.
Mai mult, inculpata susține că ancheta Procuraturii Anticorupție a fost tergiversată și influențată politic de către conducerea politică a Ministerului de Externe, exprimându-și regretul că Ministerul Afacerilor Externe ,,a ajuns să fie expus unor practici de intimidare a diplomaților de carieră prin procese penale, în interese politice”.
Responsabilii Ministerului Afacerilor Externe au refuzat să comenteze acuzațiile, menționând că ,,respectă independența sistemului judiciar”.
,,Aspectele ce țin de procesul penal sunt de competența exclusivă a organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, care vor examina cauza și vor stabili circumstanțele în conformitate cu legislația în vigoare”, a adăugat Tatiana Barac, purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Liliana Guțan riscă o sancțiune de până la 118.000 lei sau cu până la șapte ani de cazuri, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la zece ani. Aceasta a fost numită ambasador al Republicii Moldova în Suedia în 2022, fiind acreditată concomitent în Norvegia, Finlanda și Islanda. Iar în primăvara anului 2025, ea a fost rechemată din funcția de diplomată ca urmare a deciziei Guvernului.


