Germania își reafirmă sprijinul pentru Republica Moldova în contextul amenințărilor hibride

Germania sprijină Republica Moldova, inclusiv în fața războiului hibrid lansat de Moscova, iar printre formele de susținere se numără și combaterea dezinformării. Asigurările vin din partea șefului diplomației de la Berlin, Johann Wadephul, în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de omologul său moldovean, Mihai Popșoi, aflat într-o vizită la Berlin.

”Printre modalitățile noastre de sprijin se numără și ajutorul acordat Moldovei în ceea ce privește amenințările de destabilizare prin știri false care pornesc din Rusia către Moldova: vorbim aici de destabilizarea prin știri false, energie sau divizarea cu separatiștii din regiunea transnistreană”, Johann Wadephul, ministrul Federal de Externe al Germaniei.

Oficialul a subliniat că Guvernul federal va rămâne un partener de încredere al Republicii Moldova pe drumul său către marea familie europeană.

”Este vorba de Europa noastră a libertății, o ofertă incomparabil mai bună pe care noi o oferim față de cea care o prezintă dictatura de război rusă”, Johann Wadephul, ministrul Federal de Externe al Germaniei.

La rândul său, ministrul Mihai Popșoi a mulțumit pentru expertiza oferită de partenerii germani. Șeful diplomației de la Chișinău a menționat că integrarea europeană este singura garanție pentru pacea și prosperitatea țării.

”Am reiterat angajamentul ferm al Republicii Moldova pentru continuarea reformelor și pentru aprofundarea integrării europene, contând pe sprijinul și expertiza partenerilor noștri germani. Vizita la Berlin vine după inaugurarea Consulatului Onorific al Republicii Moldova la Hamburg, un pas care reflectă maturizarea cooperării noastre bilaterale”, Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

Agenda vizitei la Berlin a inclus întrevederi cu membri ai Guvernului federal, dar și discuții cu deputați din Bundestag.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA