Centrul Național de Management al Crizelor a propus Guvernului instituirea stării de alertă în sectorul energetic pentru 60 de zile. Inițiativa vine la solicitarea Ministerului Energiei și a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.
Potrivit autorităților, măsura este preventivă și are scopul de a pregăti instituțiile statului pentru eventuale riscuri, în contextul situației internaționale și al tensiunilor din Orientul Mijlociu.
În acest sens, au fost analizate mai multe aspecte, printre care securitatea energetică, rutele de aprovizionare și posibilele efecte asupra economiei.
Autoritățile spun că alimentarea cu energie și produse petroliere continuă normal, iar starea de alertă este instituită doar pentru a preveni eventuale probleme.
Totodată, cetățenii sunt îndemnați să nu facă cumpărături în exces, deoarece există suficiente stocuri. Măsurile sunt temporare și au rolul de a menține stabilitatea în sectorul energetic.


