MAE: Situația din Orientul Mijlociu rămâne tensionată. Nu sunt cetățeni moldoveni răniți

Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe monitorizează în regim permanent evoluțiile de securitate din Orientul Mijlociu. Potrivit autorităților, în ultimele 24 de ore nu au fost înregistrate schimbări majore.

Ministerul precizează că, până în prezent, nu sunt raportate victime sau persoane rănite în rândul cetățenilor Republicii Moldova aflați în statele monitorizate.

Misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din regiune mențin contactul permanent cu autoritățile locale și cu moldovenii aflați în zonă.

Totodată, în anumite state spațiul aerian rămâne închis sau afectat. Unele curse aeriene pot fi anulate sau reprogramate fără preaviz.

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetățenilor moldoveni aflați în regiune să evite deplasările neesențiale, să respecte indicațiile autorităților locale, să verifice statutul zborurilor direct cu operatorii aerieni și să mențină legătura cu misiunile diplomatice ale Republicii Moldova.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA