Republica Moldova, România și Ucraina și-au unit forțele și vor lupta împreună împotriva amenințărilor cibernetice și hibride. În acest sens, la Kiev, a fost semnat un Memorandum trilateral.
Astfel, documentul prevede că cele trei țări vor face schimb de informații și expertiză în domeniul securității cibernetice. Totodată, vor utiliza tehnologii avansate pentru prevenirea și combaterea atacurilor. De asemenea, Republica Moldova, România și Ucraina vor putea coordona transforntalier incidentele cibernetice și își vor acorda spirjin reciproc pentru protejarea instituțiilor.
Bazele acestui format trilateral au fost puse în iulie 2025, la Cernăuți, Ucraina, unde cele trei țări au convenit să își consolideze cooperarea și să își intensifice eforturile comune.


