Grațierea lui Nicolae Șepeli, arestat alături de mai mulți moldoveni pentru pregătirea asasinatelor în Ucraina la comanda Kremlinului, a fost solicitată în primăvara anului 2021 de procuratura Generală, condusă atunci de Alexandr Stoianoglo, conform surselor ONE TV. Solicitat pentru un punct de vedere, Alexandr Stoianoglo, actual deputat al Blocului Alternativa, nu a răspuns la apelurile și mesajele ONE TV.
Conform Administrației Prezidențiale, președinta Maia Sandu a primit în luna martie 2021 solicitarea din partea Procuraturii Generale privind acordarea grațierii pentru șase persoane condamnate în Rusia, printre ele fiind și Nicolai Șepeli. Acesta a fost condmanat la detenție pentru tentativă de circulație ilegală a substanțelor narcotice în scop de înstrăinare, săvârșită în proporţii deosebit de mari, iar, conform cererii, el a fost o victimă a traficului de ființe umane, care sub pretextul angajării oficiale, a fost recrutat și adus în Federația Rusă.
,,Reieșind din probatoriul administrat, victimele nu cunoșteau la momentul deplasării în Federația Rusă că urmează să fie implicate în distribuirea substanțelor narcotice, fiind înșelați că vor transporta suplimente nutritive pentru sportivi”.
Totodată, Administrația Prezidențială a mai menționat ,,că circumstanțele constatate de către organele competente din Republica Moldova nu le erau cunoscute instanțelor judecătorești din Federația Rusă în momentul pronunțării sentințelor de condamnare. Din aceste considerente, hotărârile judecătorești irevocabile de condamnare a cetățenilor Republicii Moldova, emise de instanțele judecătorești din Federația Rusă, erau pasibile de a fi supuse revizuirii”.
Mai mult, la câteva luni distanță, a fost trimis un nou demers din partea aceleiași instituții prin care se afirmă că autoritățile competente ale Federației Ruse au refuzat inițierea procedurilor de revizuire a hotărârilor de condamnare.
În cele din urmă, solicitarea a fost examinată în cadrul a două ședințe ale Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate pe lângă președintele Republicii Moldova. În prima ședință au fost audiate mai multe persoane, inclusiv adjunctul interimar al Procurorului-șef al PCCOCS, care a susținut demersul de clemență. Astfel, în data de 9 martie 2022, s-a decis grațierea lui Nicolai Șepeli, iar o lună mai târziu a fost semnat decretul în acest sens.
,,În momentul examinării cererii, erau întrunite circumstanțe relevante, precum: executarea în cea mai mare parte a pedepsei stabilite prin hotărâre judecătorească; lipsa antecedentelor penale, respectarea pe durata detenției a regimului penitenciar, având un comportament adecvat, fără implicare în incidente violente sau conflicte cu personalul, ori alți deținuți și fără a avea sancțiuni disciplinare la momentul examinării cererii; persoana menținea legătura cu familia și dispunea de un loc de trai stabil; evaluările psihologice instituționale caracterizau, de asemenea, persoana ca având un comportament corespunzător în contextul detenției”.
Recent, ca urmare a aflării informațiilor despre faptul că persoana grațiată ar face parte dintr-un grup criminal organizat pentru comiterea mai multor asasinate în Ucraina, președinta Maia Sandu a revocat decretul de grațiere. Între timp, este verificată procedura de grațiere, astfel încât să fie îmbunătățit procesul, precum și pentru a preveni astfel de cazuri. Alexandr Stoianoglo nu a fost de găsit pentru o reacție, iar responsabilii Procuraturii Generale nu au răspuns solicitării ONE TV, în care le-am solicitat să ne spună dacă au inițiat sau nu o anchetă internă în acest caz


