Casa Albă spune că aproape a rămas fără bani pentru a ajuta Ucraina să lupte în războiul cu Rusia

Directorul pentru buget al Casei Albe, Shalanda Young, a avertizat luni, într-o scrisoare adresată preşedintelui republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi altor lideri ai Congresului, că Statele Unite sunt în criză de timp şi de bani pentru a ajuta Ucraina să lupte în războiul cu Rusia, relatează news.ro.

Shalanda Young a declarat într-o scrisoare publicată de Casa Albă că întreruperea finanţării şi a fluxului de arme către Ucraina ar creşte probabilitatea unor victorii ruseşti. „Vreau să fiu clară: fără o acţiune a Congresului, până la sfârşitul anului vom rămâne fără resurse pentru a achiziţiona mai multe arme şi echipamente pentru Ucraina şi pentru a furniza echipamente din stocurile militare americane”, a scris ea.

„Nu există o baghetă magică pentru fonduri disponibile, ca să facem faţă acestui moment. Am rămas fără bani – şi aproape fără timp”, avertizează ea.

Administraţia preşedintelui Joe Biden a cerut în octombrie Congresului aproape 106 miliarde de dolari pentru a finanţa planuri ambiţioase pentru Ucraina, Israel şi securitatea frontierelor americane.

Republicanii controlează Camera Reprezentanţilor cu o majoritate redusă, iar finanţarea pentru Ucraina a devenit controversată din punct de vedere politic în cazul unor aleşi de dreapta.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA