O mașină s-a prăbușit sub gheață pe Lacul de la Ghidighici, la aproximativ 200 de metri de mal. Scafandrii de la IGSU au intervenit de urgență. În urma verificărilor, salvatorii au stabilit că în interiorul autoturismului nu se afla nicio persoană.
Deocamdată, recuperarea vehiculului nu este posibilă din cauza condițiilor dificile și a instabilității stratului de gheață
Reprezentanții IGSU avertizează populația să evite deplasarea pe suprafața bazinelor acvatice înghețate, întrucât variațiile de temperatură pot reduce rezistența gheții și pot provoca tragedii. În situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.


