Un avocat din municipiul Ungheni a fost reținut într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit de la o persoană suma totală de 5.000 de euro.
Potrivit CNA, acesta ar fi susținut că poate influența anumiți funcționari publici pentru a obține o decizie favorabilă într-o cauză penală ce vizează infracțiunea de violență în familie.
Au fost efectuat percheziții la domiciliul bănuitului și în automobilul acestuia. În urma acțiunilor, au fost ridicate obiecte și documente relevante pentru cauza penală.
Avocatul a fost reținut pentru 72 de ore. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate.


