Premierul României, Ilie Bolojan, a declarat că ar vota „DA” în cazul organizării unui eventual referendum privind unirea României cu Republica Moldova. Afirmația a fost făcută într-un interviu acordat RFI România. Șeful Executivului român s-a declarat solidar cu poziția exprimată de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, potrivit căreia aceasta ar vota pentru unirea celor două maluri în contextul amenințărilor venite din partea Federației Ruse.
„E o atitudine de confirmare a ceea ce a făcut dânsa pe această funcție, făcând tot ceea ce este posibil pentru ca Moldova să se dezvolte, să fie o țară sigură, o țară europeană, iar asta înseamnă în primul rând un drum spre Europa prin România, nu se poate altfel și de aceea cred că a fost o declarație normală. În condițiile în care s-ar pune problema unui astfel de referendum și în țara noastră, eu aș vota DA”, a declarat prim-ministrul României, Ilie Bolojan.
În iulie 2025, președintele României, Nicușor Dan, a acordat un interviu unei publicații germane, în care a declarat că, personal, ar vota pentru unirea cu Republica Moldova. Fiindu-i solicitată din nou opinia după declarația Maiei Sandu, acesta a subliniat că, în momentul în care majoritatea moldovenilor își vor dori unirea, România va fi pregătită. Afirmativ a răspuns ulterior și prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu.


