Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat după declarațiile făcute de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, privind un posibil referendum pentru unirea celor două state. Acesta a declarat că Republica Moldova este un stat suveran, iar România va respecta voința exprimată de cetățenii săi.
Potrivit lui Nicușor Dan, în prezent, majoritatea cetățenilor Republicii Moldova susțin integrarea în Uniunea Europeană, obiectiv sprijinit și de România.
El a subliniat că, dacă în viitor opinia majoritară a cetățenilor moldoveni se va schimba, România va acționa în consecință. Până atunci, Bucureștiul respectă suveranitatea Republicii Moldova și deciziile luate în mod democratic.
„În momentul acesta, Republica Moldova este un stat suveran şi suveranitatea se exprimă prin majoritatea opiniilor cetăţenilor săi. Majoritatea opiniilor cetăţenilor săi este că obiectivul acestui stat este integrarea în Uniunea Europeană. România, frate mai mare, cum vreţi să îi spuneţi – identitate de cultură, de istorie – susţine obiectivul pe care cetăţenii Republicii Moldova şi l-au ales. Eu sunt optimist că lucrul ăsta se va întâmpla. Dacă în viitorul mediu, îndepărtat majoritatea cetăţenilor vor avea o altă opinie, vom acţiona în consecinţă. Pentru moment, respectăm suveranitatea exprimată de opinia cetăţenilor”, a spus Nicușor dan, potrivit Agerpres.
Anterior, Maia Sandu a declarat că ar vota pentru unirea cu România dacă s-ar organiza un referendum, însă a precizat că nu există, în acest moment, un sprijin majoritar pentru această opțiune. Șefa statului a reiterat că prioritatea Republicii Moldova este pacea, siguranța și aderarea la Uniunea Europeană.


