Minune la Spitalul Clinic Municipal ”Gheorghe Paladi”. Un băiețel născut extrem de prematur, la doar 25 de săptămâni, a fost externat sănătos după o luptă de câteva luni pentru viață.
Copilul a venit pe lume cu o greutate de numai 750 de grame. Acesta a fost internat imediat în secțiile de reanimare pentru nou-născuți, unde a beneficiat de îngrijire specializată și monitorizare continuă. Primele săptămâni au fost decisive pentru supraviețuire.
Ulterior, micuțul a fost transferat în Secția Îngrijire și Recuperare Nou-născuți.
Băiețelul a plecat acasă alături de mama sa, având o greutate de 3.500 de grame și o stare de sănătate bună.


