Fostul parlamentar Vasile Bolea a fost sancționat cu o amendă de 500 de lei după ce și-ar fi agresat soția, scenă la care au asistat cei doi fii ai cuplului. Amenda a fost aplicată pentru „neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, educare și instruire a copilului”, dar procedura contravențională pentru violență în familie a fost închisă din motiv că „nu există faptul contravenției”.
Decizia a fost pronunțată în data de 13 noiembrie de Judecătoria Chișinău.
„Se recunoaște vinovat Bolea Vasile de comiterea contravenției prevăzute de art. 63 alin. (1) Cod Contravențional, stabilindu-i sancțiune sub formă de 10 (zece) unități convenționale, ce reprezintă echivalentul sumei de 500 (cinci sute) lei. Se explică lui Bolea Vasile că, în conformitate cu art. 34 alin. (3) din Codul contravențional, este în drept să achite jumătate din amenda stabilită, dacă o plătește în cel mult 3 (trei) zile lucrătoare de la data aducerii la cunoștință a deciziei de aplicare a sancțiunii contravenționale, iar în acest caz, se consideră că sancțiunea amenzii este executată integral”, se arată în hotărârea instanței.
Hotărârea poate fi atacată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile. Solicitat pentru un comentariu, fostul deputat a refuzat să îl ofere, invocând faptul că ,,acum este pe altă undă”.
În luna aprilie4 a acestui an, Vasile Bolea, care ocupa funcția de parlamentar, și-ar fi bătut nevasta, iar unul dintre copiii cuplului a alertat autoritățile. În consecință, a fost emis un ordin de restricție pe numele acestuia, fiindu-i interzis să se apropie timp de zece zile de soția sa Rodică. Aceasta, însă a afirmat ulterior că nu a fost agresată fizic, iar unul dintre copii a sunat din greșeală pentru că să ceară insistent ajutorul poliției.
Vasile Bolea a părăsit acum doi ani rândurile Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, aderând la partidul Renaștere, formațiune care face parte din blocul Victorie, care a fost creat în luna aprilie 2024 de oligarhul fugar Ilan Șor.


