Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu primarii și reprezentanții serviciilor desconcentrate din UTA Găgăuzia. Discuțiile au vizat colaborarea dintre autoritățile centrale și cele locale, precum și proiectele de dezvoltare implementate în regiune.
,,Am început vizita în UTA Găgăuzia cu o discuție cu primarii și reprezentanții serviciilor desconcentrate locale. Avem o colaborare productivă și un parteneriat permanent, care se materializează în modernizarea regiunii, implementarea proiectelor economice și de dezvoltare locală și îmbunătățirea nivelului de trai pentru întreaga comunitate găgăuză și pentru toți locuitorii din raioanele Vulcănești, Ceadîr-Lunga și Comrat. Doar prin Programul „Satul European”, sunt realizate 38 de proiecte, cu o valoare totală de peste 140 de milioane de lei. Guvernul, alături de partenerii externi, în cooperare cu administrația locală, investește în drumuri, apă și canalizare, educație și sănătate în UTAG, așa cum o facem în toată țara. Beneficiile aderării la UE sunt pentru toți cetățenii Republicii Moldova, iar efortul de integrare europeană cere participarea fiecăruia”, a notat șeful Cabinetului de miniștri de la Chișinău.
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a subliniat că a mai discutat ,,despre cât de important este să protejăm și să promovăm limba și cultura găgăuză în rândul tuturor găgăuzilor, inclusiv al celor aflați peste hotare. Prioritatea noastră comună cu administrațiile locale este să păstrăm pacea, stabilitatea și armonia în toată Moldova. Unitatea națională este elementul indispensabil pentru asigurarea unui viitor sigur și a unei vieți demne pentru toți cetățenii noștri”.


