Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută la Bruxelles într-un dosar de fraudă

Fosta șefă a diplomației Uniunii Europene, Federica Mogherini, a fost reținută în Belgia. Aceasta este vizată într-o anchetă privind posibile fraude în utilizarea fondurilor UE. Alte două persoane, inclusiv un înalt funcţionar al Comisiei Europene, Stefano Sannino, au fost arestate la Bruxelles marţi dimineaţă în legătură cu același dosar. Informația a fost oferită pentru Politico, de către surse apropiate anchetei.

Mogherini conduce în prezent Colegiul Europei din Bruges, iar investigația vizează presupuse fraude legate de programe de formare pentru tinerii diplomați, finanțate de UE. Parchetul European suspectează încălcarea regulilor de concurență loială și analizează dacă instituția condusă de Mogherini ar fi avut acces anticipat la criteriile de selecție ale unei licitații, înainte ca aceasta să fie publicată oficial.

În următoarele 48 de ore, un judecător de instrucţie va trebui să decidă asupra măsurilor ulterioare în privința persoanelor reținute. Comisia Europeană nu a comentat deocamdată reținerile.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA