Lidera de la Chișinău a anunțat că, în cadrul ședinței Consiliului Național de Securitate (CNS), s-a discutat despre planul de consolidare a rezilienței Republicii Moldova, oferind detalii despre acesta în cadrul unei conferințe de presă susținută după aceasta.
„Astăzi am discutat două subiecte: unul e mai important și o să încep cu acesta. La ședință am discutat planul de consolidare a rezilienței Republicii Moldova. Este un plan de măsuri pentru următorii ani 2026-2027 și care să răspundă la necesitățile de consolidare a securității statului și a rezilienței. Pornind de la problemele cu care ne-am confruntat la primele scrutine și interferențele externe în procesele democratice ale țării pe trei dimensiuni importante: reziliența informațională, cibernetică și lupta împotriva finanțării ilegale. Am venit cu un set de măsuri pentru ca să avem un stat mai puternic, mai pregătit la următoarele scrutine, dar și între aceste scrutine”, a adăugat Maia Sandu.
Consiliul Național de Securitate (CNS), convocat marți de președinta Maia Sandu, a aprobat planul de consolidare a rezilienței democratice pentru anii 2026-2027, documentul stabilind direcțiile principale prin care statul va preveni ingerințele externe și va proteja procesele democratice.
,,Planul a fost elaborat pe baza experienței ultimelor trei scrutine, perioadă în care Moldova a fost ținta unor interferențe străine fără precedent: finanțări ilegale ale activităților politice, campanii de dezinformare, atacuri cibernetice și tentative de destabilizare a ordinii publice. Pentru a face față acestor riscuri, documentul prevede măsuri de întărire a securității informaționale, de monitorizare financiară mai eficientă, de consolidare a capacităților de apărare cibernetică și de îmbunătățire a cooperării dintre instituțiile responsabile. O parte dintre acțiuni reprezintă informații cu caracter secret, pentru a nu compromite mecanismele de protecție ale statului. Adoptarea planului este justificată de vulnerabilitățile constatate în cadrul ultimelor procese electorale și de obligația statului de a garanta că exercițiile democratice din Republica Moldova se desfășoară în siguranță și fără influențe străine. Documentul oferă instituțiilor publice o direcție clară de acțiune pentru anii 2026–2027 și consolidează eforturile de protejare a securității naționale într-un context regional complicat”, au precizat reprezentanții Administrației Prezidențiale.
În timpul aceleiași ședințe, membrii CNS au aprobat și propriul regulament de organizare și funcționare conform noii legi a securității naționale din 2025.
,,Regulamentul definește proceduri clare pentru pregătirea ședințelor, introduce reuniuni tehnice prealabile și stabilește modul de adoptare a deciziilor, inclusiv al celor cu caracter obligatoriu. Totodată, acesta prevede prezentarea unui raport anual Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, consolidând astfel controlul democratic asupra activității Consiliului”, au conchis responsabilii structurii.
La final, președinta Maia Sandu a subliniat importanța cooperării dintre instituțiile statului, subliniind că: „Mizez, în continuare, pe cooperarea dintre toate instituțiile competente. Doar printr-un efort comun și bine coordonat vom reuși să întărim reziliența Republicii Moldova”.
Președinta Republlicii Moldova, Maia Sandu, a convocat marți, 2 decembrie, ședința Consiliului Național de Securitate. Membrii CNS au discutat despre ,,riscurile de securitate informațională și cibernetică, fenomenul finanțării ilegale, precum și măsurile de consolidare a rezilienței statului și societății în fața amenințărilor hibride și a campaniilor de dezinformare și manipulare îndreptate împotriva Republicii Moldova”.


