Scandalul diplomelor de rezidențiat: semnăturile lui Emil Ceban și Adrian Belîi, pe documentele medicilor cercetați

Semnătura ministrului Sănătății al Republicii Moldova, fost rector al Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Emil Ceban, precum și a deputatului PAS și profesor universitar, Adrian Belîi, apare pe diplomele medicilor din România, acuzați de procurori că le-ar fi obținut fraudulos la Chișinău. Ambele persoane vizate susțin că nu sunt implicate în schema de emitere a diplomelor care ar fi false, conform structurilor judiciare române. Iar ministrul Sănătății a depus o plângere la CNA și a solicitat investigarea acestui caz

Miercuri, procurorii Parchetului General din România au efectuat 14 percheziții în București și în mai multe județe, într-o anchetă ce vizează infracțiuni de înșelăciune, fals și exercitarea fără drept a unei profesii. Vineri, presa română a scris că de fapt în acest dosar figurează și ministrul Sănătății moldovean, fost rector USMF dar și deputatul PAS, Adrian Belîi. Într-o reacție pe pagina sa de facebook, proaspăt ales în funcția de ministru, Emil Ceban, a scris că în calitatea sa de rector a semnat anual mii de diplome și că nu a avut motive să pună la îndoială veridicitatea acestor documente.

”Este important să menționăm faptul că, în perioada pandemiei de COVID-19 … USMF a emis un ordin care permitea desfășurarea unei părți din activitatea practică, în instituții medicale de profil din țara de origine a rezidentului… Aceste documente, prezentate în original, au fost validate și recunoscute … de către Decanatul de Rezidențiat al USMF”, a mai scris ministrul Sănătății.

Vineri, Emil Ceban a depus o plângere la Centrul Național Anticorupție, în care a solicitat investigarea cazului de către organele de drept din țara noastră.

”În cadrul anchetei, vor fi solicitate informații și documente de la instituțiile competente și vom colabora strâns cu alte organe de drept pentru a asigura o investigație completă, obiectivă și transparentă”, Ina Volosciuc, ofițer de presă, CNA.

Vizat de acest scandal, deputatul PAS și profesorul universitar Adrian Belîi, a negat toate acuzațiile. Mai mult, Belîi spune că nu a fost notificat oficial de către autoritățile din România despre existența unui asemenea dosar și că a aflat despre acest lucru din presă.

”Eu cred ca trebuie precizat într-un fel ce anume are în vedere partea română când spune ca diplomele sunt false și ce anume se referă. Dacă va ajunge voi depune orice mărturie care mi se va cere, nu o sa fug nicăieri”, Adrian Belîi, deputat PAS.

Administrația USMF a venit cu precizări referitoare la acest caz apărut în spațiul public. Instituția menționează că dosarul fiecărui medic rezident conține documentele obligatorii, iar diploma este eliberată strict în baza acestor evidențe.

”USMF „Nicolae Testemițanu” este deschisă colaborării cu autoritățile competente și confirmă respectarea legalității desfășurării procedurilor interne cu privire la eliberarea actelor de studii”, se arată în comunicat.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a precizat că organele de anchetă urmează să-și facă treaba în acest caz.

”Să meargă ancheta în continuare, să se prezinte dovezile, noi avem toată încrederea în domnul ministru. Lăsați ancheta să îți facă treaba, colegii mei sunt disponibili, vor fi rugați să vină cu contribuții, o să vină cu contribuții, dar să nu facem speculații înainte de timp”, Igor Grosu, președintele Parlamentului.

Amintim că, miercuri procurorii Parchetului General din România au efectuat percheziții într-o anchetă ce vizează infracțiuni de înșelăciune, fals și exercitarea fără drept a unei profesii. Potrivit lor, studiile de rezidențiat care necesitau prezența fizică obligatorie în clinici universitare din Republica Moldova nu ar fi avut loc în realitate. În tot acest timp, medicii se aflau în România, unde lucrau cu normă întreagă și erau remunerați din sistemul public de sănătate. Anchetatorii suspectează că diplomele de absolvire a rezidențiatului, ulterior depuse pentru recunoașterea specializării în România, ar fi fost falsificate. Domeniile vizate includ medicina de urgență, ortodonția, chirurgia plastică și estetică, imagistica și parodontologia.

Emil Ceban a fost numit ministru al Sănătății pe 31 octombrie.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA